Noul sistem de plata a salariilor pe card a starnit panica in randurile deputatilor mai in varsta din parlament, care au inceput sa se impotriveasca modernizarii. Astfel, deputatul PRM Mitzura Arghezi a trimis Biroului Permanent al Camerei Deputatilor o scrisoare prin care refuza sa-si incaseze drepturile banesti pe card, precizand ca doreste -ca plata sa se faca tot prin casierie-.
Secretarul Biroului Permanent, deputatul Tudor Mohora, a precizat ca in sedinta de ieri nu a fost aprobata cererea Mitzurei Arghezi, pe motiv ca mai sunt si altele de acest tip din randurile deputatilor PSD. Toate aceste cereri vor fi discutate si aprobate intr-o sedinta ulterioara, a precizat Mohora.
In cererea adresata Biroului Permanent, fiica lui Tudor Arghezi preciza: -Subsemnata, Arghezi Mitzura Domnica, deputat PRM Bucuresti, circumscriptia numarul 42, cu numarul 16 de legitimatie, domiciliata in Bucuresti, str. Arh. Grigore Cerchez nr. 16, avand buletinul de identitate seria AG, numarul 270313, va aduc la cunostinta ca eu refuz incasarea salariului prin card, astfel eu doresc ca plata sa se faca tot prin casierie-. -Asa a fost obisnuita o viata-, a mai comentat Mohora.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















