Desi ziua de 13 ar fi putut fi una dintre cele bune ale premierului, dat fiind faptul ca secretarul general al NATO, George Robertson, venea la Bucuresti dupa vizita fulminanta a lui Nastase in SUA, social-democratii din Germania i-au trimis in dar pisica neagra. Rudele de doctrina de la Berlin, prin vocea vicepresedintelui Adunarii Parlamentare a NATO, Markus Meckel, l-au lovit pe Nastase sub centura, revigorand public mai vechea lor propunere de a lasa la usa NATO Romania, Bulgaria si Albania, pana in 2005, pe motiv ca tarile cu pricina sunt instabile.
Meckel a sustinut -initiativa curajoasa- de a fi primite in NATO, in 2002, numai Slovacia, Slovenia si cele trei tari baltice. Motivul – acest fapt ar rasplati eforturile tarilor respective -care sunt democratii solide, cu economie libera de piata, cu control civil al armatei, capabile sa coopereze cu NATO conform standardelor Aliantei-.
In timp ce nemtii vor sa ne lase repetenti, secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, George Robertson, aflat ieri la Bucuresti, a mai dat cateva teme pentru acasa Cabinetului Nastase. El a sfatuit autoritatile romane sa depuna mai mult efort in demersurile de integrare in Alianta, apreciind ca progresele facute pana in prezent sunt satisfacatoare. Cu toate acestea, el a atras atentia ca mai trebuie lucrat mult in privinta reformei in Justitie si in combaterea coruptiei. In final, Robertson ne-a lasat in aceeasi ceata, spunand ca NATO nu risca sa faca nici un fel de profetii despre viitorii membri ai aliantei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















