Acasă Politic Opoziția nu se arată interesată de suspendarea lui Băsescu

Opoziția nu se arată interesată de suspendarea lui Băsescu

DISTRIBUIȚI

Liderii opoziției au declarat luni că nu vor face front comun cu inițiatorii procedurii de suspendare a președintelui, Traian Băsescu. Este praf în ochii românilor, domnul prim-ministru ar trebui să fie chemat de Tăriceanu în Parlament și să răspundă abuzurilor repetate pe care Guvernul le face, să răspundă pentru proasta guvernare. Ați văzut la întâlnirea pe care Ponta a avut-o cu investitorii ce i-a spus reprezentantul Departamentului de Stat domnului Ponta, că astfel de acțiuni, intervenind abrupt în procesul electoral, în scopul de a-și crea un avantaj și de a falsifica alegerile, vor duce la plecarea investitorilor sau nevenirea lor în țară. Poziția noastră este clară în continuare: nu suntem interesați de acest demers și nu suntem de partea celor care îl inițiază”, a spus liderul PDL Vlasile Blaga, după ședința ACL.Liderul PDL consideră că demersul de suspendare din funcție a șefului statului nu le este de folos românilor. „Domnul Tăriceanu probabil că are impresia că îi va folosi lui. Nu-i va folosi pentru că românii s-au săturat de scandal și ar trebui să știe și domnul Tăriceanu și să-i spună și domnului Ponta ce rezultă din analizele sociologice: românii nu-și doresc de fel astfel de acțiuni”, a declarat Blaga. El a subliniat că argumentele prezentate de Tăriceanu nu sunt valide pentru inițierea suspendării din funcție a șefului statului. De asemenea, preşedintele PMP, Elena Udrea, nu crede că se va ajunge la suspendarea şefului statului şi susţine că un astfel de demers ar însemna „intrarea lui Traian Băsescu în campanie, fără nicio rezervă”, iar pe ea, ca şi candidat, ar ajuta-o acest lucru. La rândul lor, cei de la UDMR au anunțat că nu vor susține suspendarea șefului statului.

PSD susține cu jumătate de gură demersul lui Tăriceanu

 

Nici măcar colegii din PSD nu-l susțin pe Tăriceanu în noul demers de suspendare a lui Băsescu. Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, este de părere că șeful statului se face vinovat de fapte „mult mai multe și mult mai grave” decât cele prezentate de Tăriceanu. „Doar ne-a înmânat domnul președinte al Senatului cererea de suspendare tuturor liderilor de grup. (…) Dacă ne-am uita cu multă atenție la ceea ce face președintele Băsescu, găsim mult mai multe și mult mai grave. (…) Ce vedem cu toții, implicarea în campania electorală a PMP, a doamnei Udrea, aparițiile pe care le face pe toate posturile de televiziune țin de un președinte serios al unei țări când Constituția delimitează clar și spune care sunt atribuțiile unui președinte”, a spus Sârbu. Acesta a adăugat că va transmite cererea senatorilor PSD în ședința de grup care va avea loc începând cu ora 15,00, astfel încât și aceștia să poată studia documentul, însă poziția oficială a PSD va fi stabilită la nivelul conducerii partidului. Ilie Sârbu a adăugat că la nivelul PSD nu s-a purtat încă o discuție pe tema suspendării președintelui Traian Băsescu. Întrebat dacă suspendarea președintelui este oportună în contextul regional, social-democratul a replicat retoric: „Dvs. credeți că contextul regional stă în Băsescu?”. Social-democrații vor avea o consultare în cursul acestei săptămâni pe tema suspendării președintelui, cel mai probabil înaintea congresului partidului, care va avea loc vineri, a declarat luni, într-o conferință de presă, senatoarea PSD Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.