Acasă Politic Opozitia si-a dezumflat motiunea de cenzura

Opozitia si-a dezumflat motiunea de cenzura

DISTRIBUIȚI

Dupa ce a ridicat adrenalina in tabara opozitiei, prima motiune de cenzura din acest sezon legislativ s-a dezumflat la doua saptamani de la lansare. Anuntata si conceputa de liberali – in semn de ingrijorare nationala fata de criza de autoritate a statului in Harghita si Covasna -, motiunea cu pricina i-a pierdut de musterii pe reprezentantii PRM, care s-au razgandit pe ultima suta de metri. Retragerea oamenilor lui Vadim din schema a facut imposibila depunerea ei la Parlament, din cauza conditiei celor 120 de adeziuni, ceea ce a facut ca Guvernul sa fie scutit de un examen politic pe aceasta tema. Asumarea raspunderii in pragul Craciunului va solidariza insa partidele din opozitie, care negociaza bombardarea Executivului cu o alta motiune de cenzura, avand ca subiect saracia nationala.

Razboi de imagine

Vitregia parlamentara la care este supusa opozitia din cauza procentelor electorale obtinute in urma cu un an a facut ca Guvernul Adrian Nastase sa traverseze nestingherit primul an de guvernare, punandu-si linistit in practica toate strategiile de imagine. Faptul ca PRM, PNL si PD au alergat in general pe trei culoare i-a ajutat pe eroii coalitiei de guvernamant sa-si faca jocurile si in Parlament. Sesiunea de toamna a adus insa cateva episoade care i-au determinat pe reprezentantii partidelor de opozitie sa inteleaga ca numai mergand umar la umar pot pune probleme serioase in tabara puterii.

Astfel, dupa ce au sprijinit ideea recuperarii Tezaurului Romaniei, alaturi de PRM, liberalii au mizat pe o solidarizare a oamenilor lui Vadim intr-o chestiune nationala agreata dintotdeauna de acestia. Lansata de senatorii PNL Radu F. Alexandru si Paul Pacuraru, motiunea de cenzura Har-Cov a pierdut din viteza, fiind transformata intr-o motiune simpla, ca urmare a abandonului peremistilor. Ieri, Pacuraru a facut anuntul oficial al caderii Motiunii -Har-Cov-, fara a-i infiera insa pe peremisti. -Motiunea Har-Cov nu a putut fi promovata din cauza unui razboi de imagine. Problema Har-Cov este deasupra imaginii unui partid; trebuia promovata ca una de interes politic major-.

Un pas inainte – doi inapoi

Istoria negocierilor PNL – PRM pe care vicepresedintele Senatului, Paul Pacuraru, le-a purtat in aceasta perioada cu interlocutorii peremisti arata dansul politic care a dus la nepromovarea motiunii de cenzura. In ziua lansarii textului – in care se cerea, conform retetei, demiterea Guvernului Adrian Nastase, ca urmare a gestionarii defectuoase a treburilor statului in judetele Harghita si Covasna -, liberalii au obtinut rapid acordul PRM. Paul Pacuraru a discutat cu seful peremist C.V. Tudor de ziua sa, care a dat subalternilor sai directiva de a semna textul, ceea ce a facut ca in scurt timp sa circule si tabelele cu semnaturi. Grupul -de presiune- peremist de la Camera, format din deputatii Anghel Stanciu si Lucian Bolcas, l-au facut insa sa se razgandeasca pe Vadim, cu argumentul ca subiectul este cu specific peremist, asa incat PRM trebuie sa fie initiator. Teza a fost imbratisata apoi si de senatorii din grupul lui Vadim, care au precizat ca nu este in avantajul partidului lor sa semneze aceasta motiune daca nu a fost initiata de ei. Ca o ironie, peremistii au agreat sa sustina aceasta tema, daca ea va imbraca forma unei motiuni simple, neaducatoare de prea mult capital de imagine pentru initiatori.

Motiunea -Saracia- reuneste opozitia

Cortina a cazut ieri peste Motiunea de cenzura -Har-Cov-, dar opozitia nu a abandonat ideea solidarizarii pe anumite teme. Un asemenea prilej va fi, se pare, momentul asumarii raspunderii de catre Guvern, cand PD, PNL si PRM vor depune, in replica – in termen de trei zile – o motiune de cenzura care va critica primul an de guvernare, atacand tema scaderii nivelului de trai. Desi nu s-a stabilit paternitatea asupra acestei motiuni, singura solutie pare a fi coautoratul, pentru ca ea sa poata fi depusa. In jocul politic de opozitie, PNL si PD sunt obligate de scorul parlamentar sa cante la unison si pe tema motiunilor simple, in timp ce PRM se poate misca liber. In cazul motiunilor ce cenzura si al legilor organice, peremistii au nevoie absoluta de liberali sau de democrati pentru a aduce amenintari reale la adresa puterii.

Valeriu Stoica cheama opozitia la lupta

Liderul PNL, Valeriu Stoica, a anuntat calendarul opozitiei in cele cateva zile care au mai ramas pana la sarbatori. Proiectul sau de coagulare a acestor forte cuprinde o serie de intalniri cu PD (pentru care s-a negociat deja cu Traian Basescu), cu UDMR (care ar putea reveni in -tabara democratica-), cu UFD si cu PNTCD – ambele tabere. In plus, presedintele PNL vrea sa aiba consultari cu patronatele si cu sindicatele la evaluarea unui an de guvernare PSD, -pentru elaborarea unei platforme comune, care va face opozitia mai consistenta-.

Paul Pacuraru, membru in BPC, a anuntat o noua filosofie de abordare a acestor parteneri sociali, precizand ca -PNL nu va incerca sa-si anexeze sindicatele, cum a facut PSD cand era in opozitie-, ci va discuta cu reprezentantii acestora de la egal la egal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.