
Demisiile din ultimele luni ale consilierilor personali ai edilului-șef al Capitalei au un efect negativ asupra imaginii lui Oprescu, care la aproximativ un an de la câștigarea Primăriei Generale din postura de independent începe să se dezumfle. Din diverse motive, Rose Marie Olănescu, Victor Dumitriu și George Cornel Comșa l-au părăsit discret pe Independent pentru alte proiecte politice, astfel încât Adrian Thiess a rămas ultimul mohican din echipa cu care edilul-șef al Capitalei își începea mandatul în folosul bucureștenilor. În acest context, revoltat de situația încâlcită din Primărie, Adrian Thiess i-a cerut ieri lui Sorin Oprescu „demiterea de urgență“ a Alinei Roman, directorul general de la Administrația Străzilor, pentru „activitatea sa defectuoasă ce a fost monitorizată de mass-media și a atras suspiciuni de corupție și practici nelegale“. De asemenea, Thiess a mai cerut „delimitarea clară a cabinetului primarului general și a Primăriei Municipiului București“ de Nadina Nedelea și de Marie Jeanne Ion.
Sistemul ticăloșit trăiește…
Consilierul a precizat că persoanele menționate angajează aceste instituții „în mod nelegal, nestatutar și nelegitim“, asumându-și „rolul de filtre și cenzori pentru media, în detrimentul lui Sorin Oprescu“. Potrivit acestuia, la aproape un an de la preluarea instituției de către Sorin Oprescu, a simțit nevoia să intervină public pentru „a semnala două lucruri care surpă temelia“ din campania din 2008, respectiv Capitala este „pe punctul de a fi predată voit sau nevoit fostului sistem clientelar“. Pe de altă parte, Nedelea și Marie Jeanne Ion sunt în opinia lui Thiess vinovate pentru „scurtcircuitarea comunicării dintre presă și Oprescu“, lucrând în detrimentul edilului-șef al Capitalei. El a mai afirmat că a prezentat problemele expuse în conferința de presă primarului Capitalei, care nu a avut cunoștință de ele.
În privința demisiei, Thiess a precizat că va lua în calcul și această variantă dacă Oprescu nu rezolvă problema grupurilor de interese din Primăria Capitalei. La rândul său, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, i-a cerut ieri demisia de onoare consilierului Adrian Thiess, acuzându-l de „vanități neostoite și orgolii neîmplinite“. În opinia sa, acuzațiile aduse de consilier colegilor de echipă simbolizează „impotența socială, mercantilismul și defrenarea unor nereușite de viață“. „Dacă cineva și-a închipuit că o să conduc Primăria Generală prin intermediul consilierilor, s-a înșelat“, a conchis Oprescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















