Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a declarat ieri, la postul Antena 3, că va anunța public funcția la care va candida la Congresul extraordinar din martie, cu 48 de ore înainte de începerea Congresului, precizând că afirmația sa privind liberalismul nu s-a referit la Crin Antonescu. „În momentul în care va fi adoptat proiectul de statut cu 48 de ore înainte de data Congresului voi anunța public funcția pe care voi candida“, a afirmat liderul liberalilor. Pe de altă parte, acesta a mai precizat faptul că de 20 de ani spune că „liberalismul înseamnă o competiție liberă“. În acest sens, intrarea în cursa electorală internă din PNL a lui Orban îi va pune probleme serioase lui Crin în obținerea unui nou mandat, întrucât va trebui să deconteze eșecul la prezidențiale și opoziția pe care a impus-o partidului concomitent cu campania agresivă a lui Cataramă. „Am spus asta și în urmă cu 20 de ani, cu 18 ani, în 2020 la congresul cu Stolojan, în 2005 la congresul cu Tăriceanu. Nu am spus nimic. Nu m-am referit nici la domnul Antonescu. Nu mai spun nimic. Să nu vă supărați pe mine. Nu cred că românii sunt interesați de aceste frâmântări interne din partidele politice. E normal că după orice scrutin în care evident au fost niște rezultate, practic au loc congrese în care baza partidului e chemată să decidă conducerea partidului. Nu-mi place să vorbesc public despre chestiuni care țin de bucătăria internă a partidului“, a spus Orban. În contextul actual, în aceste zile, Comisia pentru reformarea Statutului din PNL va centraliza propunerile venite de la filialele din teritoriu pentru conturarea documentelor programatice pentru congresul din martie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















