Home Politic Partidul lui „Felix” încalcă legea și face campanie pentru locale

Partidul lui „Felix” încalcă legea și face campanie pentru locale

DISTRIBUIŢI

Cu un an în avans – așa a decis „Felix“ să se ghideze în politică, parcă după principiul „omului care își face iarna car și vara sanie“. Așadar, varanul de Băneasa și-a scos din cazărmi aghiotanții politici, care s-au pus imediat pe făcut campanie. Și nu pe oricine. Chiar pe urmașul lui Piedone, cel care și-a câștigat renumele prin circul pe care îl făcea printre comercianții din piețe și la emisiuni culinare de divertisment. Plătitorii de taxe din sectorul 6 al Bucureștilor s-au văzut marți seara bombardați cu pliante „de binefacere“ din partea domnului Ștefan Florescu, șef al Direcției de Administrare a Piețelor din sectorul 4. Se pare că acesta, sub oblăduirea lui Piedone, primar la sectorul 4, își face reclamă în sectorul 6, pe care speră să îl cucerească în 2012 la alegerile locale. Interesul lui Florescu se leagă de sectorul 6 prin prisma afacerilor sale, acesta deținând restaurantul „Casa Florescu“, aflat în această parte a Bucureștiului. Pe pliantul noului argat politic al lui „Felix“ se poate citi despre acțiunile filantropice ale acestuia, care includ și mese pentru pensionari la acest restaurant, pe modelul de la Constanța patentat deja de Radu Mazăre. Titlul acestei campanii politice mascate sub semnul uneia umanitare este „Din suflet, pentru suflet“ și se adresează în special pensionarilor, care sunt cumpărați cu mese și bilete la teatru și film. Culmea, pe pliantul împrăștiat cu sârg pe preșurile din fața apartamentelor locuitorilor sectorului 6, la secțiunea parteneri se poate observa că această acțiune filantropică are și un substrat politic.

Garantat Felix-Piedone

Acest Ștefan Florescu poartă girul politic al Partidului Conservator (PC), formațiune politică de familie a lui „Felix“. Tot pe acest pliant se regăsește și sigla SCMD condus de Mircea Dogaru, acel brav militar care scotea lumea în stradă lansând dezinformări despre cum se micșorează pensiile militare, în 90% din aceste cazuri ele fiind crescute după recalculare. „Există o singură modalitate de a reuși în acest demers comun: sunt pregătit și hotărât să fiu Primarul Sectorului 6, de aceea, așa cum mulți dintre voi mia-ți cerut-o, voi candida la Primăria Sectorului 6, la alegerile locale din 2012, susținut de Opoziție și cu întregul sprijin al lui Cristian Popescu-Piedone. Contez pe implicarea și susținerea voastră, vă aștept sugestiile, criticile, propunerile, ideile, fiind pe deplin încredințat că simțul civic de care dați dovadă vă determină să alegeți un PRIMAR RESPONSABIL“, se precizează în pliantul lui Ștefan Florescu, care se visează deja primar de sectorul 6. De asemenea, legea electorală, la articolul 50, litera C, prevede: constituie contravenție încălcarea dispozițiilor referitoare la afișarea propunerilor de candidaturi sau folosirea semnelor electorale, iar amenda este de la 1.000 la 2.500 de lei. 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.