Home Politic Patriciu, sponsor pentru „simpatici”

Patriciu, sponsor pentru „simpatici”

DISTRIBUIŢI

Președintele de onoare al PNL Prahova, Dinu Patriciu, a spus ieri că nu s-a hotărât ce partide va sponsoriza în campania electorală. "Nu m-am decis. Este o chestiune personală, oricum", a declarat Patriciu, citat de Mediafax, după ce anunța în februarie la Sibiu că în campania electorală din 2008 va finanța partidele care-i sunt "simpatice", fără a da mai multe amănunte.
În august 2006, omul de afaceri liberal spune că două dintre firmele sale au sponsorizat PSD în campania electorală din 2004. Potrivit informațiilor din presă, suma donată ar fi fost de 2 miliarde de lei, adică de patru ori mai mult decât a donat propriului partid. Cât de "simpatici" îi erau social-democrații, Patriciu nu a spus niciodată, dar banii donați de firmele sale au intrat în contul PSD la opt luni după ce guvernul Năstase a votat o ordonanță de urgență prin care plata datoriilor la stat ale rafinăriei Petromidia (preluată de Patriciu în 2001, n.r.), în valoare de 600 de milioane de dolari, a fost amânată până în 2010.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.