Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a afirmat ieri, dupa sedinta Biroului Permanent al partidului, ca nu au putut discuta situatia vicepremierului George Copos in lipsa acestuia. Potrivit legii, presedintele Traian Basescu ar trebui sa il retraga pe Copos din guvern dupa ce acesta a fost pus sub acuzare de catre procurorii DNA pentru evaziune fiscala in dosarul privind vanzarea unor terenuri catre Loteria Romana. Ciuca a mai spus ca membrii BP au discutat cu vicepremierul la telefon, deoarece acesta se afla la momentul sedintei in Franta. Initial, in cadrul sedintei conservatorilor ar fi trebuit discutata posibilitatea retragerii sprijinului politic pentru George Copos. Acesta si-a anuntat decizia de a organiza propria conferinta de presa, in care va -clarifica foarte multe din intrebari-. Purtatorul de cuvant al conservatorilor a evitat insa sa precizeze pozitia pe care PC o va adopta in cadrul CNC-ului coalitiei de guvernamant privind restructurarea sau remanierea guvernului. BP l-a mandatat pe senatorul Sabin Cutas sa ceara toate explicatiile partenerilor de coalitie vizavi de aceste subiecte. Pana la luarea unei decizii la nivelul partidului sau executivului nu este exclus ca vicepremierul sa isi anunte demisia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















