Potrivit unor surse interne din PDL consultate de Mediafax, Nicolae Onțanu, Liviu Negoiță, Cristian Popescu Piedone și Cristian Poteraș vor fi candidații acestei formațiuni la primăriile sectoarelor 2,3,4 și 6 ale Capitalei. Candidatul pentru Primăria General va fi stabilit până la 15 martie. „Pentru sectoarele 1 și 5 se așteaptă rezultatele sondajelor. Un sondaj a fost făcut pentru stabilirea candidatului pentru Primăria Capitalei, iar în acesta a ieșit pe primele locuri Silviu Prigoană, dar urmează să fie făcut un alt sondaj, astfel încât până la 15 martie să fie stabiliți toți candidații”, au detaliat sursele citate. PDL a stabilit candidații pentru primăriile de sector, numele lor urmând să fie anunțate printr-o "strategie potrivită", partidul având șanse să mai câștige cel puțin o primărie pe lângă cele două pe care le deține în prezent, a declarat, sâmbătă, vicepreședintele PDL Elena Udrea. "Ne-am fixat candidații la toate sectoarele, la București. O să-i anunțăm în perioada următoare, cu o strategie potrivită. Suntem la finalul evaluării și sunt convinsă că PDL la București va face o surpriză frumoasă, pentru că nu doar avem în acest moment două sectoare în care deținem primăria, dar avem mari șanse să mai câștigăm cel puțin un sector", a declarat vicepreședintele PDL.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















