Recentele scandaluri legate de suspendările din PDL ale unor membri care au probleme cu justiția, precum Monica Iacob Ridzi sau Dan Păsat, au produs o puternică emulație în rândul pedeliștilor, care au decis că față de aceste cazuri trebuie să adopte o poziție de „toleranță zero“. Astfel, BPN al PDL a stabilit ieri propunerile de modificare a Statutului, printre care suspendarea automată a membrilor care sunt trimiși în judecată pentru fapte săvârșite cu intenție. Secretarul general adjunct al PDL, Gheorghe Flutur, a făcut aceste precizări arătând că propunerile de modificare a Statutului vor fi supuse aprobării Consiliului Național de Coordonare, eveniment ce va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului. El a mai spus că va fi introdusă în Statut posibilitatea membrilor de partid de a se autosuspenda, creându-se acest drept membrilor, de a face un gest de onoare. Într-o altă modificare adusă Statutului se prevede, de asemenea, că – în cazul unor fapte săvârșite cu intenție – suspendarea va interveni automat. Europarlamentarul Cristian Preda susține că propunerile formulate de el împreună cu Monica Macovei, în urmă cu un an, de introducere a unor criterii de integritate în Statutul PDL, au fost aprobate încă de duminică seară în ședința de la partid, care a durat aproape patru ore. Pe de altă parte, noile modificări aduse Statutului PDL prevăd și derogări, astfel încât unii membri care nu au încă cinci ani de vechime în formațiune să poată candida la șefia PDL. El a arătat că va fi o comisie de integritate și litigiu care va da aviz pentru cei care vor ocupa funcții politice de conducere. Flutur a mai adăugat că persoanele care au ocupat funcții politice în fostul PCR nu vor mai putea ocupa în prezent o funcție politică în PDL. Flutur a mai anunțat că noile modificări prevăd și să fie aleși uninominal cei patru prim-vicepreședinți ai partidului și secretarul general.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















