
Dacă până acum, Curtea Constituțională nu mai avea prerogativele necesare să se pronunțe pe revocarea abuzivă a lui Blaga, acum situația s-a schimbat. PDL a anunțat ieri că va sesiza din nou CCR în această problemă. Curtea Constituțională precizează, în motivarea deciziei legate de sesizarea PDL privind schimbarea lui Vasile Blaga de la șefia Senatului, că sesizarea este inadmisibilă întrucât hotărârea contestată a fost publicată în MO ulterior intrării în vigoare a OUG prin care s-a modificat competența Curții. Curtea mai notează că sesizarea ar trebui respinsă ca prematur introdusă, având în vedere că instanța de contencios constituțional a fost sesizată cu verificarea constituționalității Hotărârii Senatului nr.24 din 3 iulie 2012 înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. Or, publicarea este o condiție a validității, a intrării în vigoare a hotărârilor Parlamentului, respectiv ale fiecărei Camere. Totodată, CC apreciază că sesizarea este inadmisibilă întrucât hotărârea contestată a fost publicată în Monitorul Oficial ulterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului 38/2012, prin care s-a modificat competența Curții Constituționale. CC a respins, luni, sesizările formulate de Vasile Blaga și Roberta Anastase, susținute de PDL, privind revocările din funcțiile de președinți ai Senatului și, respectiv, Camerei Deputaților.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















