Ineficienta
Deputatul PNL Horia Uioreanu considera ca finalizarea autostrazii Transilvania este impiedicata de -ineficienta- ministrului Gheorghe Dobre, el intrebandu-se, totodata, cum va gestiona acesta fondurile comunitare pentru infrastructura, de la 1 ianuarie 2007. Intr-o declaratie de presa, Uioreanu, care este parlamentar de Cluj, considera ca sunt inacceptabile intarzierile inregistrate in construirea autostrazii Transilvania. -Cred ca lucrarile stagneaza pentru ca responsabili de rang inalt din Ministerul Transporturilor dau dovada de ignoranta si dispret fata de contribuabili. Dar cel mai grav este faptul ca lucrarile au fost oprite, desi guvernul a alocat sume importante de la bugetul de stat-, spune el.
Asistenta
Parlamentarii romani pot beneficia de un program de asistenta oferit de Institutul Republican International (IRI), pentru intarirea gradului de reprezentare, o mai buna reflectare a activitatii parlamentarilor si intarirea legaturii cu publicul a parlamentului. Programul, finantat de Agentia pentru Dezvoltare Internationala a Statelor Unite (USAID), are doua etape: evaluarea nevoilor parlamentului si organizarea de traininguri personalizate, la care se pot inscrie alesii neamului doritori de sfaturi oferite de Patrick Sheehan, fost sef de personal al mai multor congresmeni si senatori americani.
Alegeri
Deputatii PSD si-au ales, ieri, noi reprezentanti in functiile de conducere ale Camerei Deputatilor. Daca Valeriu Zgonea a reusit sa obtina un post de chestor, invingandu-l cu 61 la 23 de voturi pe Radu Moldovan, Tudor Mohora a fost ales pentru sefia Comisiei de abuzuri. Mohora a obtinut 53 de voturi, in timp ce contracandidatul sau, Cristian Dumitrescu, doar 34. La Comisia de aparare, Marian Saniuta a fost ales sa-l inlocuiasca pe Eugen Bejinariu, care a demisionat din partid in functia de vicepresedinte.
Optiuni
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca, inainte de a intra in PD, a primit o oferta de deveni membru al PNL. Solomon a sustinut ca, inainte cu o zi de a deveni membru al PD, a avut o discutie la Bucuresti, in care, timp de patru ore, liderii liberali i-au facut -tot felul de promisiuni-. El a adaugat ca, dupa ce a intrat in PD, liberalii au inceput sa il critice. -Cand incercau sa ma convinga sa-mi depun adeziunea la ei, eram bun. Dupa ce am devenit membru PD, au inceput sa ma critice-, a afirmat Solomon. De asemenea, el a apreciat ca tensiunile dintre PNL si PD sunt determinate de interese.
-Este clar ca sunt interese mari in cadrul Aliantei D.A. Se joaca tare, insa acest tip de joc nu foloseste nimanui. In Romania, politica ar trebui facuta fara ura, fara patima, pentru ca altfel tindem spre America Latina, unde cel care nu a iesit presedinte este dus dupa gratii-, a declarat primarul Craiovei.
Aprobare
Parlamentarii din Camera Deputatilor au votat ieri, pe articole, propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune. Desi legea urmeaza sa intre in dezbarerea Senatului, camera decizionala pentru proiect, initiatorul legii, deputatul Raluca Turcan si-a exprimat convingerea ca legea va trece in cel mai scurt timp posibil, urmand sa intre in vigoare la 60 de zile dupa publicarea in Monitorul Oficial. Printre noutatile aduse de lege se numara depolitizarea conducerii celor doua institutii prin participarea societatii civile, marirea mandatului de membru al Consiliului de Administratie la 5 ani, imposibilitatea demiterii Consiliilor de Administratie si separarea functiei de presedinte al Consiliului de cea de director general.
Senator batut
Senatorul Mihai Lupoi a fost batut duminica seara, la iesirea din Parcul Herastrau, de bodyguardul unui fost candidat la presedintia Romaniei, Eduard Manole. Senatorul a declarat ca totul a pornit de la un incident de circulatie, fiind jignit de un sofer, angajat al lui Eduard Manole. Lupoi a spus ca soferul care l-a blocat intentionat in trafic a coborat din masina si a inceput -sa-i care pumni-. Apoi, soferul l-ar fi imobilizat, in timp ce o alta pesoana, posibil Manole, il lovea. Parlamentarul a afirmat ca agresorii l-au recunoscut pentru ca i s-au adresat direct. -Fir-ati ai dracu* de olteni, ca putiti a praz. Fir-ati ai dracu* de senatori ca noi v-am votat-, i-au strigat agresorii. Mihai Lupoi a adaugat ca avea asupra sa un pistol cu care s-ar fi putut apara, dar nu l-a folosit. In trecut, Lupoi a mai fost victima unei agresiuni similare, agresorul fiind amendat cu doar 10 milioane de lei.
Amanare
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a amanat din nou cererea pesedistului Adrian Nastase de a obtine statutul de membru al Comisiei de politica externa. Principalul motiv pentru care deputatii au hotarat sa amane cu inca o saptamana luarea acestei decizii a fost faptul ca si colega de partid a lui Nastase, deputatul Rodica Nassar, a solicitat trecerea de la Comisia de cultura la cea de externe, iar regulamentul le mai permite social-democratilor inscrierea unui singur deputat in aceasta comisie. Ieri dupa-amiaza, PSD a decis ca Nassar sa ramana la Comisia de cultura, postul de la externe destinat PSD ramanand la dispozitia fostului lider al partidului.
Servicii
Conducerea Camerei Deputatilor a decis ieri organizarea de licitatie publica deschisa pentru achizitionarea serviciilor legate de transportul si cazarea deputatilor in cazul deplasarilor in strainatate, a declarat chestorul Camerei, Kelemen Hunor (UDMR). El a spus ca, in total, intr-un an, toate deplasarile Camerei Deputatilor in strainatate se ridica la circa un milion de euro. Chestorul Camerei a aratat ca, potrivit ordonantei de urgenta privind achizitiile publice, orice serviciu care depaseste 40.000 euro se scoate la licitatie. Kelemen Hunor a precizat ca, pana acum, de serviciile care tin de transportul si cazarea deputatilor in strainatate se ocupa firma DANCO SRL, a carei contract cu Camera Deputatilor s-a incheiat pe 31 martie a.c. Chestorul Camerei a mai spus ca tot timpul sunt reclamatii pe tema transportului in strainatate, deputatii reclamand ca trebuie -fie sa se trezeasca la 4.00 dimineata pentru a lua avionul, fie ca nu sunt la business-class, fie ca fac prea multe ore cu avionul-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















