Chiar daca democratul de la care toata lumea asteapta sa-si faca public dosarul de la Securitate – deputatul Cristian Radulescu – nu a catadicsit inca sa recurga la acest gest, dosarele pedistilor apar pe rand. Ieri a fost cazul secretarului de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, Mircea Toader. Acesta a scos la iveala si numele vinovatului pentru inceperea anchetarii sale de catre Securitate, cel care si-a dat acordul pentru aceasta, fostul prim-secretar al PCR Galati, actual senator PRM Carol Dina. In privinta acestuia, Toader a subliniat ca nu il poate acuza pe Dina de politie politica, ci doar de faptul ca putea amana urmarirea sa, argumentand ca ar avea nevoie de timp pentru a se documenta. -Nu a facut politie politica. Era doar prim-secretar. Eu il acuz ca nu a intervenit prin corpul sau de control, pentru ca teoretic era seful securistilor-, a spus secretarul de stat. Democratul a aratat insa ca dosarul pe care l-a primit dupa ce a facut cerere la CNSAS, pe vremea cand era deputat, are numai 68 de pagini, restul pana la 145, de a caror existenta stie, fiind secretizate la SRI. Potrivit acestuia, aparea in documentele Securitatii mai intai cu numele -Ţutu-, apoi cu cel de -Toma-. Ceea ce a declansat urmarirea a fost o declaratie a sa, in calitatea pe care o avea de director al Centrului de Navigatie Galati, cum ca, daca lucrurile continua in acelasi mod, NAVROM va ajunge la faliment. Acesta a spus, la randul sau, ca nu a facut politie politica, dar si pentru ca nu i s-a cerut acest lucru. In schimb, a aratat ca, dupa ce a fost hartuit timp de mai multi ani si dupa mai multe note catre institutiile statului in care cerea stoparea urmaririi, a avut si un moment de cadere nervoasa. -Am avut un moment de cadere cand am spus ca fac orice, semnez orice. Au zis ca, daca nu ma potolesc cu memoriile, o sa ma calce o masina si m-am gandit ca viata mea este mai importanta-, a povestit Toader.
Dina sustine ca l-a protejat pe Toader
Senatorul PRM Carol Dina sustine ca el, de fapt, l-a protejat pe Toader in relatia cu Securitatea si ca democratul -face afirmatii fara un suport real-, fiind -in criza de popularitate-.
Carol Dina a aratat ca, pe vremea cand el era prim-secretar, Mircea Toader, care lucra la Navrom, i-a solicitat o audienta, pentru ca avea -niste dificultati profesionale- si intrase in atentia Securitatii. -Considerandu-se nedreptatit pentru ceea ce i se intampla, Mircea Toader a obtinut, prin intermediul unui prieten de familie al dumnealui, o audienta la mine-, a explicat Carol Dina.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















