Din dispozitia prefectului de Cluj, Alin Tise, cele aproximativ 13.000 de stampile de vot gasite in subsolul Prefecturii Cluj si la alte trei judecatorii din judet au fost incinerate ieri. Greutatea totala a stampilelor a fost de 59 de kilograme si tot procesul a durat cateva minute, incineratorul avand o capacitate de maximum 500 de kilograme, iar temperatura de ardere atingand 850 de grade Celsius. Odata cu stampilele au fost arse si autocolantele cu -votat- care se lipesc pe buletinele de alegator.
Potrivit prefectului Alin Tise, prin nedistrugerea pana la aceasta data a stampilelor s-a incalcal Legea 373/ 2004, privind alegerile parlamentare si prezidentiale, care prevede ca stampilele de vot se pastreaza timp de trei luni de la data alegerilor, dupa care trebuie incinerate la initiativa presedintilor de judecatorii si la dispozitia prefectului.
Un control al Ministerului Administratiei si Internelor a fost demarat luna trecuta dupa gasirea catorva stampile in biroul fostului secretar general al prefecturii, Siliu Hentz. Ancheta a dus la descoperirea altor circa 12.000 de stampile folosite la alegerile din 2004, in subsolul cladirii. Ulterior, la cererea lui Alin Tise, judecatoriile din Dej, Gherla si Huedin au raportat alte sute de stampile care se aflau in incinta lor si care au fost folosite la procesele electorale din 1996, 2000, 2003 si 2004, ceea ce a urcat numarul stampilelor care nu au fost distruse la peste 13.000.
Potrivit prefectului de Cluj, Alin Tise, desi legea prevede un termen pentru distrugerea stampilelor, nu exista sanctiuni in cazul in care nu se intampla acest lucru.
Ancheta interna demarata de prefectul de Cluj pentru stabilirea celor vinovati de existenta stampilelor in incinta institutiei nu a fost inca finalizata.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















