Asa cum va anuntam la sfarsitul saptamanii trecute, conducerile PNL si PD s-au decis sa se reuneasca la un restaurant din Capitala pentru a incerca o revigorare a Aliantei, iar prima intalnire de acest gen va avea loc chiar astazi, dupa cum ne-au confirmat surse liberale. Paharele vor fi ciocnite abia dupa ce liderii PNL si PD se vor reuni, separat, in sedintele de partid. Revigorarea Aliantei a fost decisa saptamana trecuta, iar pana in prezent, desi au aparut in mass-media numeroase scenarii ale armistitiului dintre PNL si PD, conducerile celor doua partide neaga orice intelegere batuta in cuie. Printre aceste scenarii se numara si cel referitor la o eventuala candidatura comuna pe liste, cele doua partide urmand sa fie reprezentate cu acelasi numar de candidati pentru Senat si Camera Deputatilor. De asemenea, exista scenarii si in privinta premierului, una dintre variante referindu-se la posibilitatea ca aceasta functie sa fie detinuta pe rand, cate doi ani, de fiecare partid, cealalta varianta vorbind despre posibilitatea ca PNL sa cedeze aceasta functie pentru PD. In acest ultim caz, premierul Tariceanu ar urma sa fie numit comisar european, conform Mediafax.
Pana la reuniunea de la restaurant, Biroul Permanent Central al PNL va discuta principiile de revizuire a Constitutiei. De asemenea, la sedinta se va dezbate cazul Dinu Patriciu, care a sponsorizat cu bani grei PSD. Acesta insa este asteptat in cursul zilei la filiala PNL Prahova, din care face parte, pentru a da explicatii in legatura cu dorinta sa de a se forma o Alianta PNL-PSD. Pe de alta parte, liberalii sunt impartiti atunci cand vine vorba de alegeri anticipate, unii fiind de acord, altii nu.
UDMR tace
Singurii care tac in ultima perioada, in privinta anticipatelor sunt cei de la UDMR. Cu o formatiune care risca sa nu intre in parlament, nereformata de ani de zile, cu un partid al maghiarilor pe cale de infiintare si care ii sufla in ceafa, udemeristii asteapta sa vada catre cine sa incline balanta, astfel incat sa fie din nou la guvernare, indiferent de ceea ce se va intampla, fiind, ca intotdeauna, in doua barci.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















