
Premierul Victor Ponta scrie pe Facebook, că în noiembrie, după câștigarea "ultimei bătălii", își dorește să lase locul în politică altora, "mai tineri", iar el să recupereze din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei și celorlalte părți bune și frumoase din viața sa.
"În urmă cu exact 13 ani, pe 4 aprilie 2001, Premierul Adrian Năstase m-a numit în funcția de ?ê?£ef al Corpului de Control al Guvernului! ?ê?£i atunci m-am gândit cu regret, dar și cu mândrie, la cariera mea anterioară de magistrat, dar așa am crezut că pot să fac mai mult din ce mi-am propus în viață. Am încercat în toată această perioadă să folosesc pozițiile publice ocupate (secretar de stat, ministru, deputat, Prim-Ministru) pentru a schimba în bine țara în care eu și familia mea ne-am născut și în care o să trăim tot timpul, cu bune și cu rele. Cred că acest an este cel mai greu dintre toți anii de până acum (plin de abuzuri, persecuții politice, calomnii, nedreptăți, trădari și dezamăgiri) – dar și miza sa este enormă!", scrie Ponta, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.
El continuă spunând că "trebuie să punem capăt tranziției de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o țară europeană, cu oameni mai liniștiți și mai demni, guvernați de valori și obiective comune, nu de frica de mascați și de linșajul public din partea unor jurnaliști fascisto-comunistoizi! ".
"În noiembrie, după ce câștigăm această ultimă și vitală bătălie, mă voi putea declara mulțumit de ce am realizat! ?ê?£i atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri și mai puțin marcați de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei și celorlalte părți bune și frumoase din viața mea", încheie Ponta acest mesaj.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















