Home Politic Ponta și cei trei mincinoși

Ponta și cei trei mincinoși

DISTRIBUIŢI

Cabinetul lui Victor Ponta se confruntă deja cu numeroase  scandaluri, deși nici măcar nu a ajuns la momentul învestirii de către Parlament. În loc să se ocupe de program, de strategie, de negocierile cu FMI , Ponta trebuie să dea zilnic explicații în legătură cu incompatibilitatea unor miniștri nominalizați și cu minciunile spuse pe bandă rulantă de către aceștia în încercarea jalnică de a-și păstra pozițiile în care au fost deocamdată propuși. Cei trei mincinoși sadea sunt Victor Alistar, Corina Dumitrescu și Mircea Diaconu.

Astfel,  Victor Alistar, nominalizat pentru funcția de ministru delegat al unui departament însărcinat cu relațiile cu societatea civilă,  a fost practic obligat să se retragă întrucât, conform declarațiilor lui Ponta, risca să pună în pericol învestirea întregului Guvern, deoarece este declarat incompatibil chiar de către justiție și nu poate fi numit într-o funcție publică până în luna august.


Mișto! Corina Dumitrescu a mințit când a scris în CV că a studiat la Stanford

După Alistar, care s-a retras la presiunea lui Ponta, a urmat surpriza oferită de Corina Dumitrescu, propunerea premierului Ponta pentru portofoliul Educației. Aceasta  nu a studiat la Stanford, așa cum afirmă în CV-ul postat pe site-ul CSM. Iar acest lucru este confirmat de reprezentanții prestigioasei universități americane, la solicitarea  HotNews.ro.
"Reprezentanții Universității Stanford din SUA au transmis, la solicitarea HotNews.ro, că nu au găsit date oficiale care să ateste că ministrul Educației propus de Victor Ponta, Corina Dumitrescu, ar fi fost înscrisă sau ar fi absolvit un program finalizat cu diplomă al universității. Corina Dumitrescu a precizat în CV-ul oficial postat pe site-ul CSM că în 1996 a studiat la Stanford, cu mențiunea că a urmat cursuri de drept internațional", scriu jurnaliștii HotNews.ro.
Contactată de HotNews.ro, Corina Dumitrescu a declarat că în CV-ul ei s-a referit la "un studiu" pe care l-a făcut la Institutul Hoover, "un stagiu de pregătire", promițând totodată că începând de marți va da toate detaliile pe acest subiect.

Oficialii Stanford au mai precizat că universitatea are multe programe de studiu care nu acordă diplome.Institutul Hoover, la care Dumitrescu s-a referit în explicația dată, este un think-tank al Stanford dedicat cercetării în domeniile politicii interne și a relațiilor internaționale.
Ca o absolventă veritabilă de Stanford, în CV-ul de pe site-ul CSM, Dumitrescu a scris greșit numele prestigioasei universități californiene, numind-o "Standford".

Corina Dumitrescu, propunerea premierului desemnat Victor Ponta pentru portofoliul Educației, este contestată nu numai în legătură cu presupusele cursuri la Stanford. Ea este cercetată de inspectorii de integritate, este rector al unei universități la care predau foarte mulți politicieni și este susținător al autonomiei universităților particulare, denumite de mulți "fabrici de diplome". În plus, ea s-ar afla într-un proces cu Ministerul Educației.
Pe de altă parte, pe lângă referirea greșită la "Standford", în CV-ul personal a făcut alte câteva greșeli, scriind printre altele, cuvântul "înot" cu doi "n".

Pe internet deja circulă o scrisoare deschisă al cărei autor este președintele organizației EduCer, scrisoare adresată președintelui României prin care, pentru toate aceste motive, i se cere șefului statului să nu semneze decretul de numire a Guvernului atât timp cât din componența sa face parte Corina Dumitrescu.
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, ieri, că efectuează verificări în vederea stabilirii condițiilor în care, pe site-ul oficial al instituției, a fost postat CV-ul cu "vădite erori materiale" al Corinei Dumitrescu – ministrul desemnat al Educației.

"Consiliul Superior al Magistraturii efectuează verificări în vederea stabilirii condițiilor în care, pe site-ul oficial al Consiliului, a fost postat CV-ul cu vădite erori materiale al doamnei prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, membru al CSM din partea societății civile, precum și a persoanelor care se fac răspunzătoare de neîndeplinirea obligației de a verifica acuratețea documentului anterior postării sale pe site. La finalizarea verificărilor, rezultatele vor fi aduse la cunoștința opiniei publice", se arată într-un comunicat remis de Biroul de Informare Publică și Relații cu Mass Media al CSM.

Ponta i-a dat termen până luni

Deși Corina Dumitrescu promisese că va oferi  explicații generale în legătură cu studiile sale pe tărâm american abia marți, premierul desemnat Victor Ponta nu este dispus să aștepte până atunci.
Întrebat despre faptul că, potrivit unei informații apărute în presă, Corina Dumitrescu ar fi mințit în CV în legătură cu studiile sale, Ponta a răspuns: "Am văzut informația, am discutat cu domnia sa, cât mai rapid să lămurească lucrurile pentru că nu e normală situația, are obligația să lămurească lucrurile, să vă informeze și să explice tuturor cum stau cu adevărat".

Întrebat dacă i-a dat acesteia un termen, Ponta a răspuns: "Până luni".

?ê?£i, cu voia dumneavoastră, al treilea mincinos din echipa lui Ponta: senatorul Mircea Diaconu

Ca un Hopa-Mitică veritabil al politicii românești, senatorul PNL Mircea Diaconu a anunțat ieri că s-a răzgândit . Ministrul desemnat al Culturii, Mircea Diaconu a precizat  că își menține recursul de la ICCJ în procesul cu Agenția Națională de Integritate și că nu se retrage din Senat.

"Menționez că nu mă retrag din Senat, din calitatea de senator. În plus, precizez că am decis să îmi mențin recursul de la Înalta Curte de Casație și Justiție în procesul cu Agenția Națională de Integritate", menționează Mircea Diaconu, într-o declarație de presă.
Senatorul PNL Mircea Diaconu, propus ministru al Culturii, anunțase marți că își retrage recursul de la ICCJ privind constatarea incompatibilității sale întrucât a deținut, pe lângă funcția de parlamentar, și pe cea de manager de teatru, ceea ce însemna că actorul ar fi trebuit să renunțe la mandatul din Senat
Renunțarea la recursul față de decizia din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel București, care a confirmat de fapt starea sa de incompatibilitate sesizată de Agenția Națională de Integritate, face ca această decizie să devină executorie și irevocabilă. O asemenea hotărâre are drept consecință interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de trei ani.

"O să îmi retrag recursul pentru că această decizie este excepțională și sunt de acord cu ea", a afirmat, marți, ministrul nominalizat la Cultură, Mircea Diaconu.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) are stabilită data de 8 mai 2012 ca termen pentru judecarea recursului lui Mircea Diaconu împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI).
În cazul renunțării la recurs, rămâne valabilă decizia Curții de Apel București prin care Diaconu a pierdut procesul cu ANI.

În 27 ianuarie 2011, Agenția Națională din Integritate a constatat că Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condițiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupa și funcția de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală (funcție de conducere specifică unei instituții publice locale).Probabil după ce a i-au spus minți mai luminate că renunțarea la recurs înseamnă automat pierderea mandatului de senator și imposibilitatea numirii sale în funcția de ministru al Culturii, Mircea Diaconu s-a răzgândit și a anunțat public faptul că renunță la proces și, prin urmare, nici la ciolanul puterii. Mare om, mare caracter!
Ce-i drept cu asemenea caractere în echipa lui Ponta, toate celelalte guverne ale României vor părea formate din îngeri.

Iulia Nueleanu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.