
Războiul cu Traian Băsescu a lăsat cicatrici adânci în imaginea politică a lui Victor Ponta în fața liderilor socialiști europeni. De la Paris și Bruxelles până la Berlin, social-democrații din UE au înțeles că astfel de atitudine de călcare în picioare a statului de drept în vârtejul luptei cu adversarii politici nu este o atitudine de încurajat. Metodele staliniste de înlăturate a adversarului cu orice preț nu mai reprezintă o opțiune politică într-o Europă și așa divizată din cauza problemelor financiare din care nu se mai găsește o ieșire la liman. În acest context european, mai-marii soclialiști nu doresc să mai acorde sprijin politic unui lider cu valențe autocrate și cu porniri dictatoriale în ceea ce privește domeniul justiției. Cu atât mai mult cu cât acesta provine tocmai din acest sistem.
Semnalul cel mai clar în această direcția a debarasării de Ponta a fost dat, ieri, când a fost anunțat faptul că tocmai Congresul Partidului Socialist European (PES) nu va mai fi ținut la București. Vestea a picat ca o bombă în condițiile în care PSD începe, conform ultimelor sondaje de opinie să scadă cu 4%, în ce adversarii de la PDL au crescut cu 4%.
Un semnal extrem de negativ pentru liderii din Kiseleff aveau nevoie maximă de a arăta românilor că încă mai au girul Europei de a acționa. Practic, un sprijin care ar fi venit ca o gură de oxigen extrem de necesară, după ce USL-ului a ieșit extrem de șifonat din bătălia cu Băsescu care s-a reîntors deja la Cotroceni. Mai mult, acest lucru nu dă bine personal nici pentru Victor Ponta, challenger-ul Geoană făcându-și simțită imediat vocea de pe margine în cadrul unui interviu acordat agenției finului său – Mediafax. Acum PSD-ul era tras de urechi pentru proasta gestionare a comunicării cu UE și SUA, cărora nu li s-a explicat din timp și foarte meticulos pașii pe care USL voia să îi parcurgă în bătălia cu Băsescu. În prezent, nici măcar prietenul său Hannes Swoboda, liderul socialiștilor europeni din Parlamentului European nu mai vrea să audă de Victor Ponta. Asta în condițiile în care la finele lunii iulie, oficialul de la Bruxelles afirma că problema plagiatului nu este una atât de mare pentru Ponta. Dar trecerea peste limitele legii avea să-l alieneze și pe Swoboda de Ponta, cel care l-a vizitat la Spitalul Floreasca inclusiv pe Adrian Năstase, actual pușcăriaș de la Jilava.
Congres mutat
Toată tărășenia legată de „lovitura de catifea“ ticluită în Kiseleff lasă urme adânci în relația București-Bruxelles. O ruptură accentuată de dorința disperată a USL de a prelua puterea chiar și prin mijloace ilegale. Nișat, este vorba despre relația socialiștilor români cu familia-mama de la Bruxelles, acolo unde și PES pare să se fi săturat de manevrele politice făcute de Ponta&Co. Urechelile pe care președintele Parlamentului European, socialistul Martin Schulz, dar și președintele grupului socialiștilor și democraților din Parlamentul European, Hannes Swoboda, i le-a administrat lui Ponta, avertizându-l să pună în aplicare legea mai presus de interesele de partid, nu au fost suficiente pentru ca liderul PSD să înțeleagă că într-o Europă civilizată și democratică orice luptă politică are și ea limitele ei. ?ê?£i pentru aceste motive expuse mai sus, portalul european euractiv.com, apropiat socialiștilor, scrie astăzi că Partidul Socialiștilor Europeni (PES) intenționează să mute congresul din 28-29 septembrie de la București la Bruxelles, pe fondul îngrijorărilor cu privire la valorile democratice ale premierului Victor Ponta, susține o sursă din rândul socialiștilor. Aceeași sursă afirmă că „doar câțiva lideri“ ai partidelor afiliate PES din Europa au confirmat participarea la congresul de la București, restul fiind reticenți la a fi găzduiți de Ponta, care a fost criticat de la preluarea funcției de premier, în primăvară. Chiar dacă încă nu s-a formulat o decizie definitivă, lucrurile sunt destul de clare, chiar dacă Victor Ponta de află în aceste zile în Africa de Sud încercând o „reîmprietenire“ cu liderii socialiști din Europa și nu numai.
Anulare din rațiuni electorale
În momentul în care s-a decis organizarea congresului la București, anul trecut, Ponta era în opoziție. Având în vedere că alegerile parlamentare din România vor avea loc în toamnă, congresul avea ca scop să consolideze imaginea internațională a acestuia înaintea scrutinului. Dar între timp, Ponta a preluat puterea, iar de atunci România a fost afectată de lupte politice care au atras critici inclusiv din partea Uniunii Europene. Surse din cadrul PES au declarat că în timp ce liderii partidelor de centru-stânga nu vor să fie criticați în propriile țări pentru că au fost găzduiți de un lider atât de controversat ca Ponta, există și preocupări ca acesta să nu fie afectat înaintea alegerilor.Ar fi o lovitură dură pentru Ponta, care în septembrie împlinește 40 de ani, dacă acest congres va fi mutat de la București, a declarat o sursă din cadrul PSD pentru EurActiv. În orice caz, probabil că o decizie de a muta congresul la Bruxelles ar trebui însoțită de o motivație care să salveze prestigiul și să fie folosită la nivel intern în România, acesta fiind un exercițiu dificil pentru secretariatul PES. Congresul PES, care are loc de două ori în cinci ani, urmează să aleagă un nou președinte. Singurul candidat până în prezent este președintele interimar Serghei Stanișev, fost premier și lider al Partidului Socialist Bulgar, ales la 24 noiembrie 2011 pentru a-i succeda lui Poul Nyrup Rasmussen. Rasmussen, care s-a retras din activitate, a fost premier danez și președinte al partidului timp de aproape opt ani. Noul mandat al noului președinte va fi pe o durată de doi ani și jumătate.
Ilici, spălătorul se serviciu
Primul care a luat poziție pe această problemă, încercând evident să atenueze din deficitul de imagine suferit de Ponta în urma izolării sale de UE a fost bătrânul edecar, Ilici Iliescu. Acesta a încercat să scalde problema în stilul său inconfundabil. Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, ieri pentru Mediafax, că o mutare a congresului PES de la București la Bruxelles ar fi determinată de faptul că este „mai comod“ pentru socialiști și nu crede că are legătură cu evenimentele din România din ultima perioadă. Ion Iliescu a fost întrebat cum vede posibilitatea la liderii PES să renunțe la organizarea congresului socialiștilor europeni la București, optând pentru Bruxelles. „Nu pot să comentez, fiindcă nu sunt în miezul discuțiilor, dar nu văd problema care este. Nu cred că pe fondul evenimentelor din România, ci practic e mai comod să se reunească la Bruxelles, este o chestiune de opțiune“, a susținut Ion Iliescu. Nu este tocmai o chestiune de opțiune din moment ce PSD-ul se află într-o scădere de popularitate după această confruntare pe viață și pe moarte cu Băsescu. Cele mai recente sondaje arată o scădere cu 4% a opțiunii de vot a românilor în ceea ce privește PSD și o creștere cu 4% pentru adversarii de la PDL. Așa că un astfel de congres ar fi fost binevenit pentru Ponta care ar fi demonstrat că în spatele său se află socialiștii europeni care îl susțin în continuare fără rezerve.
Swoboda încearcă să împacheteze diplomatic ruptura
Aceeași tactică de învelire a problemei reale a încercat-o și prietenul său din PE, Hannes Swoboda. Cel care își permitea lunile trecute să îl jignească fără rezerve pe președintele României, Traian Băsescu. Swoboda a declarat ieri după-amiază, după ce în România deja se crease un adevărat vârtej mediatic, că Ponta ar fi fost cel care a solicitat PSE amânarea sau mutarea la Bruxelles a Congresulului PES, pentru ca acest eveniment să nu fie „umbrit“ de luptele politice interne, iar decizia transferului la Bruxelles va fi anunțată oficial zilele următoare. Nu numai că acest eveniment nu ar fi avut cum să fie umbrit, dar i-ar mai fi ridicat și cota de piață electorală liderului PSD. Swoboda a precizat că solicitarea făcută verbal de Ponta va fi urmată de textul unei scrisori pe această temă care va fi adresată de conducerea PSD, iar Stanișev va informa prezidiul PES, după care decizia privind transferarea Congresului din 28-29 septembrie de la București la Bruxelles va fi anunțată oficial vineri, 31 august, sau la începutul săptămânii viitoare.
Geoană se-ncălzește ușor pe margine
Dar nu numai din zona externă vin problemele lui Ponta. Acesta începe să aibă tot mai multe piedici și în PSD. În tot acest timp, Geoană nu uită și nu-l iartă pe „uzurpatorul său“ și încă visează pentru o revenirea la șefia partidului lui Kiseleff. El a declarat, joia trecută, într-un interviu acordat Mediafax, că USL a greșit nepregătind bine în străinătate acțiunea de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, el arătând că acest lucru a reprezentat un „călcâi al lui Ahile“ pentru demersul USL. „Și este, într-un fel, și reproșul pe care aliații și partenerii noștri ni l-au făcut spunând că această pregătire nu a existat practic și acest lucru a creat un câmp liber pentru contra-propagandă, pentru insinuare, pentru intoxicare din partea taberei care se apăra. Cred că aici a fost elementul de vulnerabilitate care în cele din urmă a costat din punct de vedere al deciziei finale“, a spus Geoană. Pe de altă parte, vicepreședintele PSD Ioan Chelaru a declarat recent că nu este suficient ca senatorul Mircea Geoană să-și exprime dorința de a reveni în partid, mai este necesar și acceptul PSD, „având în vedere momentele relativ delicate prin care a trecut și la care a expus și partidul“. Totuși acesta nu a exclus fapt că Geoană este un om politic cu reale calități. „Eu i-am recunoscut întotdeauna fostului președinte al partidului și colegului de Senat Mircea Geoană calitățile importante de om politic și dimplomat și pe care sigur nu și le-a pierdut, însă aceasta este opțiunea dumnealui, dacă dorește sau nu să revină în PSD. Dar nu este numai opțiunea dumnealui, este și opțiunea partidului care trebuie să-l și primească de data aceasta, având în vedere momentele relativ delicate prin care a trecut și dumnealui și la care a expus și partidul. Eu rămân la părerea că decizia rămâne la domnul Geoană și, dacă și-o va manifesta în mod expres în sensul depunerii unei adeziuni, sigur că trebuie să se ia o decizie“, a declarat Chelaru.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















