
În perspectiva alegerilor, Victor Ponta merge pe o strategie verde, deși el este roșu până în măduva oaselor. În plan politic, Ponta nu se fandosește gratuit pe „problema eco”. Cum trendul politic european merge în această direcție iar influența Verzilor în Parlamentul European devine tot mai însemnată într-o lume tot mai agitată în a găsi „soluții verzi”, PSD lui Ponta încearcă să înglobeze această mișcare în social-democrația formațiunii pe care o conduce. Ideea i-a venit pe filiera soției sale, europarlamentarul Dacian Sârbu, cea care este o activistă ferventă a acestui curent. Nu știm dacă din convingere sau din oportunismul unei probleme mai „light” pe care și dânsa o poate înțelege. Numai că activismul său în zona ecologiei a adusă aproape de personajul vopsit Remus Cernea, cel care s-a făcut remarcat mai mult prin tot felul de acțiuni bizare cum ar fi „auto-incendiere” unei păpuși de-a sa în fața TVR, decât pentru un militantism adevărat în direcția eco. Profitând de ambițiile politice ale lui Cernea, Ponta l-a atras pe acesta în zona PSD-ului, acesta fiind anunțat mai nou că va candida pe listele USL pentru alegerile parlamentare, după ce în primăvara aceasta Mișcarea Verzilor pe care o conducea a semnat un protocol de alianța cu USL.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că ia în calcul posibilitatea ca USL să ofere locuri eligibile la alegerile parlamentare pentru reprezentanții noului partid ecologist ce va rezulta din comasarea PER, MV și MVDA.
S-au comasat și au fuzionat
Președinții acestor trei partide au semnat, azi, sub supravegherea lui Victor Ponta, un protocol de comasare prin fuziune. "În cadrul USL voi prezenta opinia mea referitoare la colaborarea cu viitorul partid. Iau în calcul (ca USL să ofere locuri eligibile, n.r.) și o să găsim împrună formula juridică necesară. Am discutat acest lucru. Este extrem de important să existe reprezentanți în Parlament care aparțin acestei familii politice europene (verzii, n.r.). Din 2000 nu au mai fost în Parlament. Am această intenție, o să o prezint în PSD, în USL", a spus Ponta, el fiind prezent la conferința de presă susținută de PER, MV și MVDA în care au anunțat comasarea. Inițial, cea de-a treia formațiune – PER – a declarat prin vocea prim-vicepreședintelui său, Mircea Coșea, că nu se pune problema unui acord cu USL pentru alegerile parlamentare. "Nu se pune problema unui acord cu USL pentru alegerile parlamentare și este exclus și un acord cu PSD", a afirmat acesta. Pe de altă parte, Ponta a evitat să precizeze și câte colegii eligibile vor fi cedate noii formațiuni politice de către USL. Liderul PSD a spus că își dorește ca în perioada următoare și Parlamentul României să reflecte structura PE, respectiv să aibă un partid social-democrat, unul popular, unul liberal și unul verde. După ce Ponta l-a numit pe Cernea drept consilier personal al său, surse din USL au declarat că acestuia i s-a pregătit un colegiu din Hunedoara pentru a milita chipurile mai bine pentru mișcarea eco. Vom vedea cum se va înțelege „eco-Remus” cu Wesley Clark, consilier american în coasta lui Ponta pe problema exploatării gazelor de șist și cum va uita subit primul de această poveste pe care inițial a criticat-o.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















