
De ieri, PPDD nu mai există la Senat, acolo unde grupul senatorial al acestui partid s-a desființat după demisia mai multor membri. Liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochițoiu, a declarat, ieri, că el și majoritatea membrilor acestui grup au demisionat din partid, urmând să se înscrie într-o formațiune din actuala majoritate. Vochițoiu a susținut că decizia a fost luată deoarece exista riscul ca grupul PPDD din Senat să se desființeze. Potrivit lui Vochițoiu, decizia de a demisiona din PPDD a fost una colectivă, majoritatea senatorilor acestui partid optând să se înscrie într-o formațiune din arcul guvernamental. Ulterior, spre după-amiază, fugarii lui Dan Diaconescu își găsiseră un nou adăpost sub pulpana partidului generalului Gabi Oprea, un personaj care a ridicat traseismul politic la nivel de meserie profesionistă. UNPR a anunțat spre seara zilei de ieri înscrierea în partid a senatorilor Haralambie Vochițoiu, Dumitru-Marcel Bujor și Ion-Simeon Purec, aleși din partea PPDD. Cei trei senatori își vor desfășura activitatea, ca membri ai UNPR, în cadrul grupului PSD. În paralel, Autoritatea Electorală Permanentă a amendat ieri PPDD cu 10.000 de lei. În plus, de la PPDD a fost confiscată suma de 167.200 de lei.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















