Acasă Politic Premierul Nastase condamna participarea lui Mircea Chelaru la comemorarea lui Ion Antonescu

Premierul Nastase condamna participarea lui Mircea Chelaru la comemorarea lui Ion Antonescu

DISTRIBUIȚI

Premierul Nastase a declarat, ieri, ca generalul Mircea Chelaru a gresit atunci cand a participat, la Biserica -Sfintii Imparati Constantin si Elena- din Bucuresti, la slujba de comemorare a maresalului Ion Antonescu. Primul-ministru a argumentat ca, in momentul in care comunitatea internationala (Statele Unite si Israel – precizarea lui Nastase) arunca anatema asupra maresalului, demnitarii romani ar trebui sa fie foarte atenti cu declaratiile si actiunile care au legatura cu reabilitarea lui Ion Antonescu. Din acest punct de vedere, actiunea lui Chelaru i s-a parut premierului -deplasata-. Nastase a adaugat ca cel invinuit -are un anumit statut- (general de corp de armata, sef al Institutului de Studii Strategice al Armatei, fost comandant al Statului Major General, n.n.) si, de aceea, ar fi trebuit sa cunoasca -discutiile destul de dure- privind rolul maresalului Ion Antonescu in evenimentele celui de-al doilea razboi mondial. Seful Executivului s-a referit la invinuirile pe care unele cercuri occidentale i le arunca maresalului, caruia i se reproseaza persecutarea comunitatii evreiesti din Romania. Aceleasi cercuri ar avea un cuvant de spus in integrarea Romaniei in NATO si UE, deoarece, asa cum a subliniat premierul Nastase, tara noastra poate iesi de pe orbita europeana daca mai sustine -lucruri deranjante- pentru Occident. Consiliul de Judecata al MApN l-a chemat, de altfel, la audieri pe general pentru incalcarea principiului neimplicarii politice a armatei. Intr-un comunicat al ministerului, Chelaru era invinuit ca sustine teme care ar putea dauna, pe plan extern, Romaniei. Rebelul nu s-a speriat insa de amenintari (el risca, printre altele, sa fie trecut in rezerva) si a continuat sa-si propovaduiasca crezul: -Antonescu a fost un protector al evreilor, al strainilor in general. Nici un evreu din Romania nu a luat drumul lagarelor naziste (…) Acum scuipam pe?? tot, ca asa am primit porunca. Scuipati, fratilor!-

Comunitatea Evreiasca din Romania acuza tentativele de reabilitare a maresalului

Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER) protesteaza si condamna -ferm- tentativele de reabilitare a maresalului Ion Antonescu, personalitate -atat de controversata- a istoriei Romaniei, implicata intr-un razboi -cu imense sacrificii umane-, se arata intr-un comunicat remis de Comitetul Director al FCER.

FCER a luat act -cu consternare- despre dezvelirea, de catre reprezentanti ai unor -forte nationalist-sovine-, la 1 iunie, a unui monument in cinstea -celui care a obladuit asasinarea, la sfarsitul lui iunie 1941, a mii de evrei la chestura Politiei iesene, in ?çTrenurile Mortii?ê- si pe care il considera -raspunzator de acest genocid-.

-Din ordinul aceluiasi Antonescu aveau sa se desfasoare deportarile in masa ale evreilor din Basarabia si Bucovina de Nord, ca si din unele orase din Bucovina de Sud si din Moldova, deportari in care aveau sa piara, pentru unica ?çvina?ê de a fi fost evrei, alti peste 100.000 de oameni-, se precizeaza in comunicatul FCER.

In finalul comunicatului, FCER isi exprima speranta ca tarile democrate care -s-au opus fortelor hitleriste si celor asociate lor- vor intelege ca acest act si aceste -tentative de reabilitare a maresalului Ion Antonescu, care, ca aliat al Axei, a declarat razboi Aliatilor, nu reprezinta poporul roman si noile forte democratice ale tarii


Vadim cere capul lui Pascu

In apararea generalului Chelaru, liderul PRM, CV Tudor, a apasat puternic pe acceleratie cerand, la scena deschisa, demiterea ministrului apararii nationale, Ioan Mircea Pascu, care a validat -infierarea-, printr-un comunicat, participarii generalului la comemorarea a 50 de ani de la moartea lui Antonescu.

Vadim si-a declinat competenta in privinta organizarii actiunii, respectiv disculpandu-l astfel pe Mircea Chelaru, lansand ieri de la microfonul Senatului ideea ca sefii MApN -vaneaza oameni in biserica-. Presedintele PRM si-a concentrat tirul pe Ioan Mircea Pascu, invocand speculatiile presei privind relatiile acestuia cu KGB-ul in decembrie 1989 si -vaccinarea- ulterioara de catre CIA. Vadim a evocat -stilul de turnator al lui Ioan Mircea Pascu-, amenintand ca, daca nu va fi destituit din fruntea MApN, vor avea grija oamenii sai sa-l compromita cu dezvaluiri in Parlament. El a introdus si -soparla-, invocand ambitia lui Pascu de a deveni prim-ministru din anul urmator.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.