Executivul de la Bruxelles va anula probabil, în iulie 2012, Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) prin care monitorizează progresele Bulgariei și României în domeniul reformelor aplicate în domniile justiției și afacerilor interne, informează Novinite.com, citat de Mediafax. Acest lucru ar reieși din proiectul raportului pe care CE urmează să-l prezinte astăzi, obținut de postul public bulgar de radio (BNR). În vara lui 2012, la exact cinci ani după publicarea primului raport de monitorizare a celor două țări, va fi făcută o evaluare amplă a progreselor realizate în această perioadă, urmată de o propunere pentru ridicarea mecanismului, potrivit proiectului de raport. Pentru ca lucrul acesta să se întâmple, Bruxelles-ul va cere ca Bulgaria și România să implementeze recomandările din rapoartele care vor fi publicate anul acesta. La aderarea celor două țări la UE, în 2007, corupția și reformele insuficiente ale sistemului de justiție au determinat înființarea acestui mecanism de monitorizare fără precedent, care până în prezent a dus la blocarea unor fonduri europene în valoare de 500 milioane de euro pentru Bulgaria, din cauza fraudelor. În timp ce aderarea celor două țări la Schengen a fost condiționată de această monitorizare, deși din punct de vedere tehnic nu are nicio legătură, raportul CE nu face nicio mențiune în acest sens, potrivit BNR. Raportul privind Bulgaria afirmă că lupta împotriva corupției la nivel înalt nu a adus încă rezultatele dorite și, în pofida unor raiduri, sunt necesare rezultate mai bune în lupta contra crimei organizate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















