Acasă Politic Primarii USL ar putea primi liber la migrație

Primarii USL ar putea primi liber la migrație

DISTRIBUIȚI

 

Denunțarea la tribunal a alianței politice USL ar putea avea efecte nebănuite în acest moment la nivelul aleșilor locali. Așa cum precizează legea în prezent, un primar își pierde mandatul

 

odată cu demisia sa din formațiunea pe listele căreia a candidat sau odată cu condamnarea sa definitivă în justiție. Tocmai din aceste motive, numărul primarilor care migrează tinde spre zero, întrucât niciun ales local nu este dispus să-și sacrifice poziția greu câștigată, de dragul unui partid, indiferent cum se numește acesta. Lucrurile ar putea lua o întorsătură interesantă în cazul primarilor aleși sub sigla alianței politice USL. Astfel, odată cu denunțarea la tribunal a acestei alianțe politice , operațiune deja anunțată public de către conducerea PNL, primarii USL ar putea deveni liberi de contract, putând migra spre zările politice pe care le doresc, nemaifiind constrânși de legea care stopa migrația politică, întrucât formațiunea în numele căreia au candidat și au câștigat ar fi dizolvată.

 

De altfel, anunțul liberalilor privind denunțarea în justiție a USL, pentru ca alianța să nu mai poată fi folosită în viitor de PSD, a dat deja fiori reci social-democraților, care s-au grăbit să demonstreze că lucrurile nu sunt chiar așa de simple cum par la prima vedere.

 

 

PSD susține că Uniunea Social Liberală ar putea fi desființată doar prin denunțarea acordului politic de către Alianța de Centru Dreapta (ACD) și Alianța de Centru Stânga (ACS) sau prin radierea din Registrul Alianțelor Politice a uneia dintre cele două părți.

 

„USL a fost constituită prin acordul dintre două alianțe politice, respectiv ACD (compusă din PNL și PC) și ACS (formată din PSD și UNPR). În prezent, atât ACD, cât și ACS sunt înregistrate în Registrul Alianțelor Politice și niciuna dintre ele nu a formulat o denunțare a USL. Așadar, USL este o entitate juridică validă, care întrunește toate condițiile legale privind înființarea și funcționarea alianțelor politice din România”, se arată într-un comunicat al PSD.

 

În prezent, Uniunea Social Liberală este o alianță politică înregistrată în Registrul Alianțelor Politice de la Tribunalul Municipiului București, cu numărul 6/02.12.2011.

 

 

De cealaltă parte, liberalii au demarat procedura de denunțare în justiție a alianței politice USL, demersurile fiind coordonate de către secretariatul general al partidului. În momentul în care alianța va fi dizolvată de drept, iar conjunctura politică nu va mai fi atât de favorabilă PSD, social-democrații s-ar putea confrunta cu un val masiv de migrație a primarilor , mai ales în zona rurală, unde în ultimii ani au adunat cu toptanul aleși locali, de la toate partidele politice.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.