Nici nu s-a dat bine startul unei candidaturi la Cotroceni din partea dreptei, că au și apărut disensiunile actorilor de pe acest palier politic. Totul a pornit după ce președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică, că a luat decizia personală de a candida pentru funcția de președinte al României, în condițiile validării de propriul partid a acestei decizii, de către alianță (DA) și de celelalte partide de centru-drepta. El a arătat că o candidatură unică din partea forțelor de dreapta ar fi un prim pas pentru construcția unui partid unic de centru-dreapta. Cu toate acestea, șeful PDL Vasil Blaga a declarat ieri despre intenția lui MRU că PDL are "proceduri interne deja stabilite" de desemnare a candidatului și că nu poate participa la o dezbatere în interiorul partidului cineva care nu e membru. "Eu sper și am convingerea că va exista rațiunea necesară din partea tuturor membrilor noștri, astfel încât cel desemnat să poată să convingă pe urmă formațiunile de centru, pe cei care gândesc și împărtășesc valorile, ca să susțină și pe urmă să putem să convingem anul viitor și electoratul. Noi discutăm de PDL și de procedurile noastre interne", a adăugat Vasile Blaga. El a arătat că, pe de altă parte, democrat-liberalii au susținut, până acum, că "sunt deschiși unei unificări a dreptei în jurul PDL", iar această unificare să se facă prin "fuziuni, prin absorbție cu PDL", arătând că toate analizele reflectă faptul că PDL ar fi cea mai puternică forță de centru-dreapta din România și "cea mai bine structurată".
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















