Home Politic Profesorii au dreptul la plata diferențelor salariale cuvenite

Profesorii au dreptul la plata diferențelor salariale cuvenite

DISTRIBUIŢI

Profesorii care dau în judecată Ministerul Educației pentru plata drepturilor salariale au dreptul să primească eșalonat sumele restante, au decis magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
Decizia vine după ce procurorul general de pe långă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați au făcut un recurs în interesul legii privind aplicarea actului normativ ce privește creșterile salariale în Educație (Legea 221/2008), după ce deciziile instanțelor din țară la astfel de procese erau diferite, cerånd o uniformizare, informează Mediafax.
Decizia este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățămånt (FSLI) au salutat decizia ICCJ în condițiile în care, în momentul de față, 10.000 de angajați  din Educație au procese pe rol cu Miniserul pe Legea de majorare a salariilor.
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat la råndul său că „practic, ce spune înalta Curte este că de acum înainte sentințele care vor intra în pronunțare vor fi astfel încåt salariile profesorilor vor fi acordate cu acel spor în perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009. Este limpede că interesul Ministerului Educației este ca salariile să fie unitare pentru toate cadrele didactice, să existe echitate în sistem și am inițiat săptămåna trecută și chiar ieri am discutat cu unii lideri de sindicat, am avut discuții în vederea găsirii soluțiilor pentru plata sentințelor din trecut“, a explicat Funeriu.
El a mai spus că salariile cadrelor didactice ar trebui să fie mai mari, dar a arătat că, „din păcate, aceasta este resursa bugetară în Romånia astăzi“.

Boc: Drepturile salariale ale profesorilor, conform deciziei ICCJ, plătite cånd vor permite resursele

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că decizia ICCJ privind creșterile salariale în educație va fi respectată, precizånd că aceasta se referă la drepturile salariale pentru perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009, care vor fi plătite cånd resursele economice ale țării vor permite.
„Am avut o discuție foarte bună și concretă cu partenerii și colegii de la UDMR pe două probleme principale: problema salarizării în învățămånt și problema dialogului social și a Codului dialogului social“, a spus Boc, după întålnirea cu parlamentarii UDMR.
El a ținut să precizeze că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție „este și va fi respectată“, subliniind că în Romånia nu se pune problema de a nu fi respectată o hotăråre a ICCJ sau a unei instanțe judecătorești.
„Această decizie a ICCJ acoperă perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009. Este vorba despre drepturile salariale care vor fi recuperate de către profesori pe acel interval de timp. Acele drepturi salariale, potrivit legii, vor fi plătite în momentul în care resursele economice ale țării permit pe baza reeșalonării așa cum sunt reeșalonate și alte drepturi restante din trecut pe alte categorii sociale“, a explicat premierul Emil Boc.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.