
Conducerea PSD anunță astăzi, după ședința Comitetului Executiv Național, candidatul oficial al partidului pentru postul de primar general al Capitalei. Numele vehiculate sunt cele ale lui Marian Vanghelie, susținut de organizația București, Sorin Oprescu, primul în sondaje, și Miron Mitrea, soluția de compromis între primii doi.
Președintele PSD București, Marian Vanghelie, a declarat ieri că filiala din Capitală vine astăzi cu o singură propunere: a sa. Întrebat dacă este posibil să se retragă, Vanghelie a răspuns că "pot să fiu de acord, dacă simt că poate fi o soluție mai bună și asta nu înseamnă că mă retrag, asta înseamnă că reformulez poziția organizației de București". Cel mai important susținător al lui Vanghelie este chiar președintele partidului, Mircea Geoană.
Mitrea se pregătește pe margine
La ultimele întâlniri ale liderilor partidului s-a vehiculat numele șefului de campanie al PSD, Miron Mitrea. Acesta a spus că "intru cu foarte mare plăcere în această competiție" dacă organizația București îl sprijină. Adică dacă Vanghelie va fi de acord să primească altceva în schimb, cum ar fi un posibil tandem cu el pe post de primar general și cu Vanghelie – viceprimar. Aceleași surse din PSD au spus însă că, în cazul unei candidaturi independente a lui Oprescu, Mitrea va renunța să intre în cursă.
Doctorul așteaptă
Senatorul PSD Sorin Oprescu se gândește de mai multă vreme la o candidatură independentă. "Doctorul" a spus că așteaptă decizia de azi a CEX, după care, dacă nu va fi nominalizat de partid pentru Primăria Generală a Capitalei, va lua o decizie finală. Pe Oprescu îl susțin nume importante ale partidului, precum Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu și Victor Ponta, care au spus că Bucureștiul are nevoie de un candidat intelectual.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















