Mircea Geoană, preşedintele Partidului Social Democrat, principalul partid de opoziţie, a participat ieri la întalnirea cu ambasadorii NATO şi UE acreditaţi la Bucureşti, care au venit la sediul din Kiseleff. Ocazie cu care au avut loc lămuriri în legătură cu demersul de suspendare din funcţie a preşedintelui şi de demitere a cabinetului Călin Popescu Tăriceanu. Intenţia firească a unui partid de opoziţie, în limitele Constituţiei, în slujba democraţiei şi a cetăţenilor, de a cenzura Preşedinţia şi guvernul şi de a oferi o alternativă proprie a căpătat însă note stridente. Cu siguranţă reprezentanţii ţărilor membre în alianţa euroatlantică ştiu tot ceea ce ştim şi noi şi probabil ceva mai mult. Pentru că toate ambasadele prezente în sediul Partidului Social Democrat din Kiseleff au nu numai servicii de monitorizare a presei extrem de competente (printre altele, de exemplu, trimisul Marii Britanii la Bucureşti vorbeşte romaneşte mai bine decat mulţi romani vorbesc engleza), dar şi surse complementare de informaţie. Probabil că, în anumite cazuri, situaţia reală din Romania este mai bine cunoscută de oficialii de la Berlin, Paris, Londra, Roma sau Bruxelles decat de electoratul din Timişoara, Constanţa, Iaşi, Craiova sau Bucureşti. Epoca rapoartelor cincinalului de trei ani nu a avut niciun efect în occident, nici în perioada cand propaganda oficială livra documente scrise în birourile C.A.P-urilor sau programa trasee de vizită pe culoare septice, spălate de cu seară de militari, şcolari şi studenţi.
Ambasadorii, informaţi despre lupta Băsescu-Tăriceanu
În consecinţă, ceea ce am aflat noi acum – despre dedesubturile cancelariilor de la Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, despre bilete şi adrese, despre trafic de influenţă sau intenţii de trafic de influenţă – toate lucrurile pe care noi poate le bănuiam erau cu siguranţă cunoscute de mulţi dintre diplomaţii acreditaţi la Bucureşti din partea ţărilor membre NATO şi UE. În plus, liderul principalului partid de opoziţie, Mircea Geoană, care are în spate o carieră diplomatică de succes, ambasador în SUA şi ministru de externe, este cert că nu a fost ocolit de discuţii particulare cu toţi diplomaţii care au venit ieri la sediul PSD. De exemplu, joi, liderul PSD şi-a anulat o întalnire cu premierul britanic Tony Blair şi cu reprezentanţi ai laburiştilor, pentru a fi prezent la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, în care s-a dezbătut criza politică internă. Ceea ce denotă, în mod evident, o relaţie privilegiată, care nu poate fi decat în beneficiul Romaniei.
Reprezentanţii ţărilor membre NATO şi UE au luat cunostinţă, în timp real, de toate declaraţiile referitoare la prim-ministru şi preşedinte în scandalul biletului insiduos şi al recomandării în cazul ALRO. (De altfel, majoritatea a participat direct la circul parlamentar oferit cu ocazia condamnării oficiale a comunismului.) Atunci este inexplicabilă reacţia lui Mircea Geoană de a relua, în aceiaşi termeni, acuzele la adresa actualilor reprezentanţi ai statului roman. Etichetări gen -indolenţă-, -ipocrizie-, -politica la Marea Neagră, un fiasco- şi mai ales -izolare- pe plan extern, sau sprijin extern care -se clatină foarte serios-, poate că nu-şi aveau locul în Kiseleff, atata timp cat acolo se aflau diplomaţii menţionaţi.
După aceea…
Nu era vorba de a ascunde o realitate. Pentru că deja, spre binele nostru, realitatea nu numai că nu se mai ascunde, ci este şi interpretată. Ar fi fost, eventual, vorba de a prezenta, în mod decent, un demers constituţional, democratic, justificat. Într-un cadru care recomanda o astfel de atitudine. Pentru că dacă nu te comporţi în public aşa cum te comporţi acasă, nu înseamnă că eşti -ipocrit-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















