DISTRIBUIȚI
institutul revoluției

După ce l-au renumit pe Cazimir Ionescu în Colegiul CNSAS, trimis în judecată pentru crime împotriva umanității comise în 1990, printr-o manevră realizată de același Cazimir Ionescu, Gelu Voican Voiculescu (77 de ani), Vasile Cuteanu și Răzvan Teodorescu, toți patru pesediști, vineri 30.03.2018, directorul general al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, Claudiu Iordache, a fost demis de către Colegiul Național al IRRD. În locul lui a fost numit Gelu Voican Voiculescu.

Motivul real al demiterii lui Claudiu Iordache pare a fi faptul că timp de 12 ani a condus Institutul Revoluției imparțial, refuzând să răspundă oricăror solicitări de a scrie istoria la comandă. În balanța hotărârii de a fi demis a atârnat greu refuzul de a pune IRRD la dispoziția unei asociații (încă în proiect) ce se va numi „Revoluția 30”, între ale cărei obiective se află printarea și distribuirea de dvd-uri cu imagini din timpul Revoluției din București, exemplificând cu imagini cu Ion Caramitru comandând „Foc” asupra BCU.

În viziunea proiectului Asociației „Revoluția 30” nu are nimeni nevoie de cărți și studii savante, și a sosit timpul acțiunii militante, timpul interacționării active cu oamenii, de exemplu prin distribuirea a sute de exemplare din dvd-ul menționat mai sus. Prin demiterea lui Claudiu Iordache practic este confiscat Institutul Revoluției Române, această asociație urmând a-i prelua prerogativele și a-i accesa resursele, deși sunt bani ai statului.

Înainte de a fi demis din funcția de director general, Claudiu Iordache a înaintat Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, un Memoriu conținând Raportul activității IRRD pe durata mandatului său, 2004-2018, solicitându-i Președintelui României să intervină pentru verificarea meritelor dovedite în Revoluția Română de către toți membrii Colegiului Național al IRRD, având în vedere că unii dintre ei sunt implicați în procese penale privind crime împotriva umanității în Revoluția din Decembrie 1989 și în mineriada din 13-15 iunie 1990.

Din motivele expuse mai sus, Claudiu Iordache și-a dat astăzi demisia din Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.