Președintele PSD Brașov, Constantin Niță, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că organizațiile PSD din Transilvania nu se vor supune deciziei Comitetului Executiv Național al partidului, de dizolvare a filialelor care au obținut sub 20% la alegerile locale. Niță a spus că organizațiile în cauză, Cluj și Brașov, vor aștepta să primească decizia în mod oficial, după care o vor contesta, întrucât nu se încadrează în nicio prevedere statutară.
Liderul PSD Brașov i-a nominalizat pe colegii săi de partid Liviu Dragnea (Teleorman), Marian Oprișan (Vrancea) și Nicușor Constantinescu (Constanța) drept cei care ar fi stat la baza deciziei de dizolvare a conducerilor unor organizații județene și a spus că "nu voi accepta să fiu bătaia de joc a celor trei". "Am ajuns să ne confruntăm cu o atitudine neostalinistă a celor care se șterg pe pantofi cu statutul partidului", a răbufnit Niță.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















