Acasă Politic PSD și frăția penalilor

PSD și frăția penalilor

DISTRIBUIȚI

PSD a trecut într-o nouă etapă politică, declanșând nu lupta cu puterea, ci lupta cu justiția. Toți greii partidului, de la Iliescu și Năstase la „cârlanul“ Ponta și baronii cu zeci de dosare în justiție, au declarat că nu respectă deciziile instanțelor judecătorești și că sunt gata să țină o ședință a conducerii PSD pe treptele DNA, în semn de protest, desigur. Blocarea justiției este un vis mai vechi al PSD, partid care a mers în bloc la Parchet alături de Gabriel Bivolaru sau care l-a acoperit ani de zile pe Adrian Năstase în Parlament, împiedicând punerea în practică a urmăririi penale cerute de procurori.
După ce Ponta le-a cerut pesediștilor să picheteze astăzi sediile PDL, protestând de fapt împotriva unei decizii judecătorești, aceea privind arestarea președintelui CJ Argeș, Constantin Nicolescu, reacțiile democrat-liberalilor n-au întârziat să apară.
„Poziția domnului Ponta este incorectă și aș atrage atenția că noi niciodată nu am procedat într-un mod similar, nici când pur și simplu erau acțiuni de genul «destructurați Partidul Democrat» între 2000 și 2004, dacă mai țineți minte. Deci, nu am făcut lucrul ăsta. Mai mult, niciodată când a fost cazul unui coleg de-al nostru din partid noi nu am protestat în ceea ce privește o decizie a justiției, chiar dacă și eu personal consider că starea normală de a-l judeca pe un inculpat este cea de libertate, dar, repet, nu ne-am pronunțat niciodată“, a declarat Vasile Blaga.
Acesta a spus că, chiar dacă au existat și în PDL destule cazuri de colegi care au probleme cu justiția, unii chiar condamnați, niciodată reprezentanții PDL nu au intervenit.
Deputatul PDL Sever Voinescu a afirmat ieri că Victor Ponta „împinge PSD spre insurgență“, arătând că îndemnul acestuia de a picheta sediile unor partide ține de o mentalitate specifică anilor ‘50.
Sever Voinescu a apreciat că, în ultimele zile, populația asistă la unul dintre cele mai violente atacuri politico-mediatice împotriva statului de drept, arătând că arestarea unui lider local al PSD „a născut reacții din specia delirului la vârful partidului roșu“.
Potrivit deputatului PDL, deturnarea opiniei publice de la fondul unui dosar „în linia obsesiei anti-Băsescu“ este „un act de diversiune“. Și Monica Macovei a criticat acțiunile PSD, arătând că „atacul PSD este direct împotriva DNA“.
„Îmi par extrem de îngrijorătoare aceste declarații împotriva judecătorilor care au aceste dosare, care nu sunt politice, sunt de fraudă, de corupție, mi se pare că mesajul către magistrații care au îndrăznit să facă treabă fără să se uite la culoarea politică a persoanei inculpate este de intimidare și cred că ceea ce se plănuiește când vin la putere cei care au asemenea mesaje, PSD și aliații săi, va fi o prigoană împotriva acestor magistrați, cu mesajul «niciodată să nu mai încercați să ne cercetați pe noi»“, a opinat Monica Macovei, europarlamentar PDL.
Ea a adăugat că niciodată cei de la PDL nu au pus presiune pe judecători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.