Acasă Politic PSD și PNL se faultează reciproc în țară

PSD și PNL se faultează reciproc în țară

DISTRIBUIȚI

Dacă la nivel central alianța dintre PSD și PNL mai atârnă de un fir de ață, în plan local aceasta nu mai există de mult și s-a transformat mai degrabă în acțiuni de sabotaj politic. Așa se întâmplă și în județul Botoșani, acolo unde pesediștii și liberalii nu mai au loc unii de ceilalți și se șicanează reciproc în baza unor vendete personale. Secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD), deputatul Andrei Dolineaschi, care este și președinte al organizației județene Botoșani a PSD, a declarat că omologul său liberal din Botoșani, Florin Țurcanu, ar trebui să își schimbe atitudinea față de PSD pe plan local înainte de a cere un congres extraordinar comun al partidelor din USL. 'Dacă domnul Țurcanu dorește, într-adevăr, să existe o bună colaborare în USL, ar trebui să înceapă cu semnarea pactului de neagresiune pe care PSD l-a propus pe plan local, la Botoșani. Până acum, domnul Țurcanu a refuzat semnarea pactului din motive personale, pentru că fratele său nu era menționat pentru o candidatură la alegerile europarlamentare. I-am spus că putem discuta conținutul pactului, dar dânsul nu a dat niciun semn în acest sens', a afirmat Dolineaschi. Liderul PSD Botoșani a adăugat că i-a atras atenția în repetate rânduri lui Florin Țurcanu că atacurile la adresa PSD "vor afecta susținerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale".

Plan de rupere a alianței

Afirmațiile lui Dolineaschi vin după ce în urmă cu două zile, președintele CJ Botoșani, Florin Țurcanu, vicepreședinte al Partidului Național Liberal (PNL), a declarat că el consideră binevenită o remaniere a Guvernului care să aibă în vedere portofoliile liberalilor având în vedere că este nevoie de "un suflu nou", el adăugând că va propune și ca prim-vicepreședintele formațiunii, Klaus Iohannis, să ocupe o funcție în Guvern.  De asemenea, Țurcanu a anunțat că va propune în viitoare ședință a conducerii liberalilor organizarea unui Congres extraordinar al USL pentru a se reconfirma candidatura lui Crin Antonescu pentru funcția de președinte al României. În altă ordine de idei, protocolul de colaborare USL ar fi pe cale sa se rupa în opt județe, unde PSD și PNL și-ar fi format deja alte majorități, în afara Uniunii Social-Liberale, anunță Romania Tv. Dacă liberalii au preferat alianțele cu PDL, PSD s-a orientat spre PPDD. Potrivit sursei citate, PNL a format majorități locale cu PDL în: Botosani, Dambovita, Valcea, Brasov, Alba, Caras-Severin. În aceste județe, liberalii și-au atras consilierii PDL. De asemenea, PSD s-a alăturat cu PPDD în Ilfov, Neamț (unde s-a aliat și cu PPDD și cu PDL).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.