
Crearea comisiei tehnice pentru aplicarea referendumului de reformare al Parlamentului este în momentul de față pentru liderii PSD și PNL o problemă belicoasă ce trebuie amånată sine die pentru a induce în derizoriu voința romånilor de a avea un Parlament unicameral, cu parlamentari mai puțini. În acest context, ieri, în cadrul primei ședințe a plenului reunit al Camerei Deputaților și al Senatului, parlamentarii PSD-PNL au amånat procedura de constituire a comisiei de aplicare a unicameralului întrucåt tergiversarea continuă a referendumului va face imposibilă aplicarea acestuia la alegerile din 2012. „Au amånat procedura și nu au justificat decåt prin faptul că au cerut o consultare cu liderii din plen ai celor două grupuri (n.r. al PNL și al PSD). Deși s-au folosit de acest tertip, noi vom solicita cåt de curånd în BPN al PD-L o reunire a Birourilor Permanente reunite (n.r. al Camerei și Senatului) în chestiunea unicameralului“, ne-a declarat președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase (foto). Potrivit acesteia, democrat-liberalii vor iniția un proiect legislativ pentru aplicarea referendumului de reformare a Parlamentului pentru a se ieși din blocajul impus de coaliția PSD-PNL. „Am vrut să deschidem calea asumării (n.r. a voinței romånilor exprimate la referendumul din toamnă) împreună cu toate grupurile parlamentare. Dar dacă nu se poate, vom iniția un proiect legislativ“, a afirmat pentru „Curentul“ Roberta Anastase.
Sub dictatura Parlamentului?
Posibila aplicare a unicameralului în bătălia electorală de la legislativele din toamna lui 2012 nu este pe placul liderilor PSD-PNL, care se văd puși în postura de a pierde privilegii și locuri într-un Parlament mai mic și mai flexibil unde nu ar putea exercita aceeași influență ca-n Parlamentul unicameral. De aceea, tergiversarea și proiectele de reformare a Constituției care au fost vehiculate în aceste săptămåni sunt manierele de luptă ideologică cele mai eficiente în deturnarea ideii în sine de unicameral adaptat la necesitățile Romåniei. În fapt, teza autoritarismului și cea a diminuării reprezentării democratice vor fi elementele de apărare ale coaliției PSD-PNL în față unicameralului“. Această amånare nu reprezintă decåt un gest de responsabilitate. Dacă cei de la PD-L doresc să facă în continuare din modificarea Constituției și din dezbaterea Parlamentului unicameral sau bicameral o temă electorală și de propagandă să o facă în continuare“, a spus președintele Senatului, Mircea Geoană.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















