Home Politic PSD sustine accesul egal al cetatenilor la educatie

PSD sustine accesul egal al cetatenilor la educatie

DISTRIBUIŢI

In perioada 23-26 iulie a avut loc in Romania, la Costinesti, cel de-al 49-lea Congres al Uniunii Internationale a Educatorilor Social Democrati (ISDUE), gazde fiind Partidul Social Democrat si Partidul Democrat.

ISDUE este asociatia internationala a educatiei, afiliata Internationalei Socialiste, care urmareste imbunatatirea standardelor de educatie promovate in conformitate cu doctrina social-democrata. Obiectivele ISDUE vizeaza coordonarea eforturilor organizatiilor membre pentru a utiliza predarea ca instrument pentru promovarea dreptatii sociale, respectarea drepturilor omului, educatia pentru pace si intelegere, dezvoltarea personalitatii umane libere si accesul la educatie si formare profesionala permanenta. Tema congresului din acest an este -Integrarea Europeana si Globalizarea: Inovarea pentru Calitate in Educatie si Democratie-. La congres au participat delegati din 12 tari, iar lucrarile vor fi conduse de doamna Marcella Binchi, presedinte ISDUE.

Presedintele PSD, domnul Adrian Nastase, a trimis participantilor la congres un mesaj care a fost citit in deschidere. Va prezentam in continuare mesajul prim-ministrului Adrian Nastase.


-In numele Partidului Social Democrat, imi face o deosebita placere sa salut prezenta reprezentantilor Uniunii Internationale a Educatorilor Social Democrati in Romania si sa ii felicit pe cei care au avut initiativa de a organiza la Bucuresti lucrarile celui de-al 49-lea Congres al acestui important for international.

Educatia este una dintre temele majore ale social-democratiei moderne. Redistribuirea accesului la resursele bunastarii, pe care o propune social-democratia astazi, inseamna in primul rand accesul egal al cetatenilor la o educatie de calitate.

Educatia reprezinta in acelasi timp un important vector de progres social. De modul in care concepem noul proces educational depinde in buna masura adaptarea noastra cu succes la provocarile globalizarii. Din acest punct de vedere, tema Congresului ISDUE din aceste zile – Inovatie si calitate in educatie si democratie – mi se pare extrem de interesanta.

Cunoastem rolul si contributia ce revin ISDUE in procesul educational, in formarea si dezvoltarea principiilor si valorilor social-democratiei. Ca membru afiliat la Internationala Socialista, ISDUE este un promotor al politicilor educationale de orientare social-democrata, un veritabil formator al spiritului si constiintei stangii moderne.

Este foarte important ca social-democratia sa-si creeze fundamente solide, sa-si valorifice permanent resursele creatoare si sa-si pregateasca viitorul. Iar ISDUE este una dintre acele organizatii ale social-democratiei care, prin marele sau potential intelectual, poate contribui decisiv la configurarea gandirii politice a stangii.

Asociatia Profesorilor Social Democrati ofera solutii viabile pentru educatie

Organizarea Congresului ISDUE in Romania are, pentru noi, o semnificatie speciala. Vedem in acest congres inca un pas spre integrarea formatiunii noastre politice ca membru cu drepturi depline a Internationalei Socialiste.

Anul acesta a luat fiinta, in cadrul Partidului Social Democrat, Asociatia Profesorilor Social Democrati. Am creat aceasta organizatie intr-un moment in care guvernul nostru social-democrat este angajat intr-un amplu proces de reforma a invatamantului romanesc. Asociatia Profesorilor Social Democrati isi propune sa ofere solutii viabile atat pentru sistemul nostru educational, cat si pentru evolutia viitoare a social-democratiei romanesti.

Ne-am gandit sa infiintam acest organism si pentru a putea raspunde la noile provocari pe care le presupune extinderea europeana, precum si parcursul Romaniei in acest proces.

Obiectivele majore ale acestui organism sunt refacerea echitatii in invatamant, protectia sociala a grupurilor si persoanelor vulnerabile. Putem aprecia acest eveniment ca un semn ca am inteles sa abordam cu responsabilitate problematica social-democratiei si sa ne asumam rolul de principali sustinatori ai valorilor sale.

Nu este suficient sa te declari social-democrat, trebuie in primul rand sa actionezi in acest sens. Social-democratia romaneasca trebuie gandita si abordata intr-o viziune mai ampla si pe termen lung. Grija pe care o acordam educatiei este, de fapt, grija pentru viitorul nostru.

Am observat cu totii ca, in ultimii ani, in tarile Uniunii Europene s-au facut progrese remarcabile in realizarea efectiva a unui spatiu european extins al educatiei. Au aparut noi cerinte privind cresterea calitatii in invatamant. Social-democratia europeana si-a propus sa gaseasca si sa formuleze solutii adecvate pentru a satisface aceste cerinte.

Guvernul Romaniei s-a angajat alaturi de statele membre ale UE in procesul de dezvoltare a sistemelor educationale in conformitate cu obiectivele si planul de lucru aprobate de Consiliul European de la Barcelona. Aceasta presupune o angajare a Romaniei in spatiul european al educatiei, o consolidare a cooperarii europene in formarea profesionala.

Sunt convins ca dezbaterile din cadrul congresului dumneavoastra vor genera idei si proiecte noi pentru abordarea social-democrata a problematicii complexe a educatiei, atat la nivel european, cat si la nivel mondial.

Va urez mult succes !-


Ecaterina Andronescu: -Congresul vine intr-un moment important pentru sistemul de educatie din Uniunea Europeana-

Fostul ministru al educatiei si cercetarii si presedinte al Asociatiei Profesorilor Social Democrati din Romania, doamna Ecaterina Andronescu a facut urmatoarea declaratie, referitoare la Congresul ISDUE:

-Congresul acesta, asa cum noi l-am pregatit si cum am discutat pana acum cu reprezentantii participantilor, se va constitui intr-o dezbatere de tinuta pe domeniul educatiei, pe subiecte, asa cum spuneam, dintre cele mai interesante. Acest congres vine intr-un moment in care problemele educatiei sunt extrem de amplu dezbatute la nivelul Uniunii Europene. Amplu dezbatute si mai ales sunt stabilite obiective clare care se urmaresc in urmatoarea perioada de timp si pe care, din fericire, Romania le-a luat in consideratie, le-a introdus in programul de reforma pe care l-a aprobat si pentru care exista deja un cadru legislativ. Noua Lege a invatamantului tine seama de aceste principii noi, de aceste obiective pe care Consiliul Uniunii Europene le-a stabilit, si anume de a realiza un spatiu european al educatiei, un spatiu european in care educatia sa se realizeze pe baza de competente. Este vorba de cateva noi competente care sunt introduse in educatia de baza si, asa cum spuneam, ele reprezinta obiective ale reformei in educatie pi pentru Romania.

Sper ca dupa ce se va incheia acest congres sa pot sa vin in fata dvs. cu detaliile de rigoare care vor rezulta din dezbaterile ce au loc. Trebuie sa mentionez, de asemenea, ca acest congres se organizeaza impreuna cu PD. Doua din cele patru zile sunt in organizarea PSD, celelalte doua in organizarea PD si, asa cum am convenit, presedintele Asociatiei Profesorilor Social Democrati din PSD va participa si in partea pentru care are responsabilitatea PD, si presedintele Asociatiei Profesorilor din Partidul Democrat va participa, la randul sau, la dezbaterile care sunt in responsabilitatea Asociatiei Profesorilor din PSD-.

Ministrul agriculturii, Ilie Sarbu: -Micii agricultori vor fi sprijiniti cu doua milioane de lei la hectar-


Ministrul agriculturii, Ilie Sarbu, a prezentat la inceputul acestei saptamani ultimele date privind stadiul campaniei de recoltat si proiectele viitoare pe care intentioneaza sa le puna in practica in domeniul agricol. Va prezentam in continuare declaratia ministrului agriculturii, Ilie Sarbu:

-Datele pe care le prezint astazi in fata dv. sunt date de ultima ora, luate direct de la teleconferinta pe care am avut-o cu judetele.

Stadiul recoltatului: La orz s-a incheiat recoltatul si, fata de productia estimata, avem 109% realizari. Au fost 116,7 mii hectare semanate cu orz, o productie medie de 1.956 de kilograme la hectar, cu o productie totala de 228.300 mii kilograme productie totala. Orzoaica de toamna a fost recoltata pe o suprafata de 97%, deci cu o productie medie de 1.945 kilograme la hectar si o productie totala de 48.000 tone. Procentul de realizare este 102%. Campania de recoltat pentru orzoaica de toamna, practic, este incheiata in zilele urmatoare.

La grau, fiindca graul a fost marea problema a acestei veri si discutat foarte mult, campania se apropie de final. Recoltatul s-a incheiat pe 72% din suprafata. Productia medie de hectar de 1.812 kilograme, ceea ce la ora actuala totalizeaza 1.892.000 de tone. Din estimarile pe care le avem, la sfarsitul acestei saptamani si daca timpul nu se va schimba, se incheie si recoltatul la grau si ne apropiem de prognoza pe care noi am facut-o, de 2,5 milioane de tone.

Starea de vegetatie la principalele culturi de toamna – porumb, floarea-soarelui si soia: porumbul este cultivat pe o suprafata de 3,239 milioane de hectare, cu o situatie foarte buna in proportie de 50% din aceasta suprafata si buna – 40%. Floarea-soarelui este pentru prima data cand se cultiva pe o suprafata de 1,4 milioane de hectare. Situatie foarte buna. 60% din aceasta suprafata si 30% buna. Soia, 121 mii hectare. Situatie foarte buna pe 80% si buna 20%. Aici, daca facem o prognoza, un calcul sumar, vom vedea ca numai elaborand vom vedea ca daca avem 2.000 de kilograme la hectar, o sa avem in jur de 6,5 milioane tone.

La floarea-soarelui, noi am mers pe o prognoza de 1,5 tone. S-ar putea sa fie doua tone media, dar mergem pe 1,5 tone. Vom avea, la fel, 1,5 milioane tone de floarea-soarelui, fata de un consum intern de 900 mii. Am putea face un export de 600 mii de tone. Situatia la soia. Sigur, suprafata este mai mica si nu cred ca este foarte important.

La irigatii, la ora actuala suprafata irigata a crescut de la 500 mii la 781 mii de hectare. Se iriga in 38 de judete, cu 14.300 de instalatii de irigat de diverse tipuri. Saptamana trecuta a mai fost aprobata in guvern o hotarare prin care se mai aloca o subventie de 300 de miliarde pentru achizitionarea de echipamente de irigat. Cu aceasta sustinere, de data aceasta, nu mai este 70% cum a fot pe ordinul 117, acuma este 50%, in sistemul SAPARD, pe care vrem sa-l extindem si sa-l analizam in toata tara, pe care il consideram foarte eficient.

Asa cum cunoasteti, a fost lansat acest sprijin de doua milioane de lei pe hectar, pana la cinci hectare. Aici as vrea sa fac o precizare fiindca s-a discutat mult, au fost si unele pozitii ale asociatiilor producatorilor. Mecanismul care va fi creat si la care se lucreaza si astazi este o comisie si de la parlament si de la ministere care lucreaza, urmaresc ca aceste sume de bani sa ajunga totusi acolo unde este nevoie de ele, deci sa nu fie cheltuite in alte scopuri. Sigur, nu s-a finalizat inca acest program. Eu sper ca in zilele urmatoare sa fie finalizat si atunci va vom putea comunica exact care este procedura. Ceea ce as vrea sa spun fata de exploatatiile mari, din aceasta toamna, speram ca Legea creditului agricol sa produca efecte si, in aceste conditii, in urma discutiilor repetate pe care le-am avut cu toate asociatiile, sigur ca lucrurile vor intra intr-o alta faza si se vor simplifica mult. Dorinta lor din totdeauna a fost sa acordam credite care sa le poata permite, cu aceasta dobanda subventionata pana la 30%, care sa le poata permite sa reia ciclul de culturi in fiecare toamna. Erau si subventii tentante, dar creditul ramane un instrument de baza-.

Organizatii PSD se prezinta

PSD Timis, intre traditia social-democratiei si rigorile modernismului

In Banat, social-democratia are o istorie seculara, ideile progresiste ale stangii democratice gasind aici un teren fertil inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Dupa Revolutia din Decembrie 1989, ideile generoase ale social-democratiei si coagularea unor formule politice de centru-stanga au revenit in prim-planul vietii publice, insa a fost nevoie de mai bine de un deceniu pana cand ele s-au impus, speram definitiv, in constiinta majoritatii cetatenilor.

Judetul Timis este poate cea mai -complicata- circumscriptie electorala din tara, date fiind diversitatea fantastica a curentelor politice cu audienta la electorat, eficienta organizatorica a partidelor mari, multitudinea personalitatilor publice care au optat pentru viata politica, pretentiile ridicate ale reprezentantilor societatii civile si, nu in ultimul rand, exigentele legitime ale electoratului. In pofida faptului ca Timisul a fost asimilat ca fiind unul din fiefurile traditionale ale dreptei, PSD a reusit, in urma alegerilor locale, parlamentare si prezidentiale din anul 2000 sa rastoarne aceste ierarhii, ce pareau imuabile, si sa devina cea mai reprezentativa forta politica a judetului. Procesul de consolidare a acestei pozitii a continuat in ultimii trei ani, de asa maniera incat, la ultimul sondaj de opinie Metro Media Transilvania, dat publicitatii in urma cu o saptamana, PSD se bucura de o audienta, in judetul Timia de 43 de procente din totalul cetatenilor care intentioneaza sa se prezinte la vot.

Filiala are, la aceasta ora, 16.522 de membri (fata de 1.500 de membri de partid, cati erau in 1995), 560 de organizatii locale, 49 de primari (dintr-un total de 82), 41 de viceprimari si 376 de consilieri locali. Din cei 45 de consilieri judeteni, 18 apartin Partidului Social Democrat, care detine si presedintia CJT, functie ocupata de Dan Ioan Sipos. In Senatul Romaniei, filiala este reprezentata de Viorel Matei, iar in Camera Deputatilor de Hildegard Carola Puwak, Ovidiu Branzan, Petru Andea si Alexandru Sassu. In plan national, in Guvernul Romaniei, PSD Timis are o pondere importanta, fiind reprezentata de doi ministri: Hildegard Puwak, ministrul integrarii europene si Ilie Sarbu, ministrul agriculturii, silviculturii si apelor, la care se adauga o serie de secretari de stat, subsecretari de stat s.a.m.d.

Toate activitatile curente ale filialei se desfasoara la sediul de pe strada C.D. Loga, nr. 40, un spatiu amenajat modern, prin eforturi proprii extraordinare, asa cum ar trebui sa aiba orice partid care se respecta pe sine si pe membrii sai, aici organizandu-si audientele presedintele filialei, secretarul executiv, prefectul, parlamentarii, consilierii locali si judeteni. Pe langa organizatia judeteana a PSD Timis s-au infiintat: Clubul Social-Democrat, Conventia Medicilor Social-Democrati, Conventia Universitarilor Social-Democrati, Conventia Preuniversitarilor Social-Democrati.

PSD Timis promoveaza relatii privilegiate cu Fundatia social-democrata -Friederich Ebert-, cu reprezentanti ai SPD, cu partide si organizatii politice din Iugoslavia, Ungaria, Grecia, cu vederi social-democrate sau apartinand altor familii doctrinare consacrate. In plan intern, PSD participa la toate marile decizii administrative ale comunitatii, se implica in actiuni sociale, culturale, economice, stiintifice reprezentative pentru aceasta zona a tarii si pune mare accent pe dialog si toleranta in toate demersurile sale.

In judetul Timis, o zona unde multiculturalitatea, ecumenismul, toleranta etnica si religioasa, cosmopolitismul nu reprezinta doar notiuni teoretice, ci principii de viata, care au facut cariera in sute de ani, si arena luptelor politice este mai putin expusa violentelor de limbaj si de comportament extremist, eleganta ferma fiind metoda prin care PSD incearca sa-si impuna punctele de vedere in dezbaterile cu adversarii politici. In Timis, scandaluri de genul celor acreditate de presa de opozitie in privinta asa-numitilor -baroni locali- nu au existat, dupa cum nu au existat nici cazuri de coruptie in care sa fie implicati membri marcanti ai partidului de guvernamant. Relatiile reprezentantilor PSD cu presa locala sau cu corespondentii mijloacelor de informare in masa centrale sunt bune, ele bazandu-se pe respect reciproc, pe cultivarea adevarului si a transparentei, pe o deschidere totala spre dialog, indiferent de orientarea politica sau de simpatiile jurnalistilor sau a proprietarilor de ziare, radiouri sau telelviziuni.

Incercand sa asimileze traditia social-democratiei banatene, adaptandu-se, in acelasi timp, la rigorile politicii moderne, specifice inceputului de mileniu, PSD Timis doreste sa contribuie la intarirea vocatiei Timisoarei de -poarta a Romaniei spre Europa-, doreste sa participe la eforturile generale ale Partidului Social-Democrat de instaurare a unei societati democratice si prospere, dotata cu reflexele unei normalitati atat de necesara, doreste sa consolideze, prin toate mijloacele de care dispune, doctrina social-democrata, racordata valorilor occidentale si principiilor economiei de piata.

POLITICA PE SCURT

Theodor Stolojan vrea sa repete istoria alegerilor din 1947

-PSD a observat cu ingrijorare dorinta presedintelui Partidului National Liberal, Theodor Stolojan, de a repeta in 2004 istoria alegerilor din 1947, cand comunistii au refacut alegerile de cate ori au avut nevoie pentru a le castiga.

Am citit cu surprindere, intr-un interviu acordat de domnul Stolojan, ca PNL va refuza sa participe la guvernare, daca nu va castiga o majoritate confortabila alaturi de aliatul sau PD, si va cere repetarea alegerilor, pana cand acest lucru se va intampla. Domnul Theodor Stolojan pune in acest fel interesele de grup ale partidului pe care il conduce inaintea intereselor tarii.

Nu putem sa nu fim ingrijorati de faptul ca democratia liberala si-a ales drept exemplu de urmat un episod nefast al istoriei, care a pus capat vietii politice democratice romanesti, prin instaurarea dictaturii comuniste.

Oare domnul Stolojan crede ca poate proceda, in stil dictatorial, cu alegerile din Romania, precum a procedat cu nationalizarea valutei?-, se arata intr-un comunicat al PSD.

Traian Basescu continua sa faca acuzatii nefondate

-PSD a luat act de acuzele nefondate la adresa sa de catre presedintele PD, Traian Basescu, din interviul pe care acesta l-a acordat unui cotidian central. Daca acuzatiile domnului Basescu sunt reale, PSD isi afirma disponibilitatea de a sanctiona pe linie de partid acele persoane care sunt vinovate. Si bineinteles ca asteptam ca si organele abilitate sa isi faca datoria. Pentru acest lucru il rugam pe domnul Traian Basescu sa faca publice situatiile in care resursele bugetare au fost indreptate catre construirea de vile, ori cazurile de punere in posesie a unor membri PSD cu suprafete de teren.

Pana cand domnul Basescu va aduce aceste dovezi, noi ne amintim ca domnia sa si-a achizitionat un teren in superba zona Baneasa, pe care, comparativ cu pretul pietei, a dat aproape nimic.

Totusi, nu putem sa nu ii dam dreptate domnului Basescu atunci cand acesta afirma ca Partidul Democrat este incapabil sa ofere solutii. Si il felicitam pentru sinceritatea de care a dat dovada.

Iata de ce noi am propus adoptarea unui cod de conduita electorala.Tocmai pentru a evita pe viitor atacuri de acest gen, nefondate si demagogice-, se arata intr-un comunicat al PSD.

Theodor Stolojan doreste incalcarea legii in sanatate

-Presedintele PNL, Theodor Stolojan, a explicat ieri, in premiera, ce ar face daca partidul domniei sale ar ajunge la guvernare: ar incalca Legea finantelor publice. Astfel, domnul Stolojan a solicitat eliberarea resurselor financiare necesare acoperirii datoriilor spitalelor catre furnizorii de medicamente, inainte de terminarea anchetei asupra executiei financiare pe anul trecut.

Ancheta nu este insa o ambitie, ci o necesitate, pentru a vedea macar acum ce bani exista in sistem, cum au fost ei gestionati, cat timp vor ajunge si de ce venituri mai este nevoie pentru a reusi finantarea sistemului.

Acest lucru tine de un management corect, asa cum cere legea, si domnul Theodor Stolojan ar trebui sa il inteleaga, avand in vedere ca este un finantist scolit la Banca Mondiala. Presedintele PNL cere insa acum un lucru pe care nici un manager din tara nu l-ar putea intelege: incalcarea legii-, se arata intr-un comunicat al PSD.

Pagina realizata de PSD

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.