
Victoria lui Traian Băsescu în fața liderului social-democrat, Mircea Geoană, va schimba raporturile de forțe în interiorul taberei pesediste, pe fondul luptei deschise dintre diferitele facțiuni, pentru asumarea eșecului și impunerea unui nou lider. În fond, viitorul președinte al acestui partid, care îl va înlocui pe învinsul Mircea Geoană, va avea mult de lucru în conturarea unui program politic și ideologic în vederea unei noi repoziționări a formațiunii, după ce conflictele interne vor fi rezolvate. Pe de altă parte, modelul paternalist – Ion Iliescu – și modelul de tip „obamist“ – Geoană – s-au dovedit falimentare pentru un partid care și-a propus un proiect gigantic, de unificare a celor două Românii: cea urbană și cea rurală, care sunt rodul unor clivaje anacronice apărute încă de la momentul intrării României în faza tranziției spre democrație. Dincolo de aceste problematici, noul președinte al PSD este obligat să reformeze din temelii partidul prin trecerea în rândurile din spate a baronilor din partid, pentru a promova o altă grilă de valori prin aducerea în față a unor altfel de lideri, rupți de modelul clasic al baronilor de la mijlocul anilor ‘90, înclinați spre corupție și autoritarism în județe.
Bătălia pentru succesiune?
Episodul pentru succesiunea la șefia partidului s-a consumat încă din timpul campaniei pentru turul al doilea al prezidențialelor, când lideri cu greutate, precum Adrian Năstase sau Dan Nica, se arătau dispuși să preia șefia partidului, pe fondul victoriei zdrobitoare a lui Geoană în cursa pentru Cotroceni. În combinația pentru președinția PSD-ului, grupul de interese din jurul lui Hrebenciuc-Vanghelie va trebui să-și asume gafele din campanie care au dus la eșecul lui Mircea Geoană în bătălia cu Traian Băsescu pentru fotoliul de la Cotroceni și să bată în retragere. Acest lucru este dificil de făcut, întrucât donatorii din campanie trebuie cumva să-și recupereze banii investiți, pe fondul crizei economice deja existente. În această ecuație va fi nevoit să intre și președintele de onoare, Ion Iliescu, care va avea de luat o revanșă în fața celor care l-au detronat în 2005, când l-au propulsat pe Geoană. Pe de altă parte, Iliescu nu se poate rupe total de partid, întrucât PSD-ul este copilul său, moștenirea sa pentru posteritate, astfel încât va avea un cuvânt greu de spus la ungerea celui care va prelua ștafeta învinsului Geoană. Cel mai vizibil și mai constant lider din acești ani a fost președintele CN, Adrian Năstase, care, în ciuda problemelor sale cu justiția, și-a consolidat poziția în partid, astfel încât este o primă opțiune serioasă la șefia PSD-ului. Pe de altă parte, grupul din jurul lui Mitrea-Oprișan-Mazăre ar putea să revină în prim-plan în lupta pentru succesiune, prin prisma legăturilor deschise pe care ei le au cu democrat-liberalii, în perspectiva unei opoziții prelungite a partidului.
„Sunt pregătit să fiu președintele PSD“
„Cred că trebuie să-i lăsați pe colegii mei să se gândească. Eu m-am gândit deja. Sunt pregătit. Dacă și colegii mei sunt pregătiți, e în ordine“, declara Năstase în urmă cu câteva zile la postul de televiziune Antena 3. În acest sens, președintele CN al PSD mizează pe susținerea nemijlocită a lui Ion Iliescu și pe realizările sale din trecut, după debarcarea lui Geoană de la șefia partidului. În calcule ar mai putea intra, potrivit unor surse, fostul ministru de externe Cristian Diaconescu, care ar putea fi liderul charismatic de care PSD-ul are nevoie în intervalul 2010-2014. „Mă îngrijorează pentru că ea arată că sforarul șef nu e cu gândul la cum să-l ajute pe Mircea Geoană să câștige alegerile, ci la cum să facă să-i fie lui bine după alegeri. Indiferent dacă Mircea Geoană câștigă sau nu. Preocuparea lui Hrebenciuc nu este să-i aducă mai multe voturi candidatului PSD, ci să se asigure că, indiferent cine va câștiga președinția, eu și alții din partid, care știm bine de câte ori a sacrificat el interesul partidului pentru interesul personal, nu mai putem să le spunem aceste adevăruri membrilor PSD“, scria senatorul PSD Miron Mitrea pe blogul personal. În fond, Hrebenciuc va trebui să dea explicații serioase la congresul partidului, care va fi organizat cel mai probabil în primăvară, cu privire la cauzele eșecului partidului la prezidențiale și la gafele pe care Geoană le-a făcut în bătălia electorală cu crocodilul politic Traian Băsescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















