
Săbiile se ascut, iar găștile interne din PSD încep să se pregătească de războiul inevitabil dintre garda veche – reprezentată de fostul lider pesedist Mircea Geoană – și eșalonul secund ajuns la putere – reprezentat de cârlanul Victor Ponta, strunit din spate de sforarii Ilici Iliescu și Năstase. Mai important este că formațiunea pe care cei doi o reprezintă este cufundată într-o criză internă, dar dorește să se erijeze în salvatoarea României. De când a venit la conducerea PSD, Ponta se tot chinuie să îi găsească nod în papură lui Geoană pentru a se debarasa de el prin aceleași mijloace staliniste prin care Iliescu s-a menținut atâta timp în PSD – eliminarea adversarilor. În schimb, Geoană caută să-l sape constant pe uzurpatorul Ponta, despre care este convins că i-a luat locul de șef pe Kiseleff lucrând discret în spate la tot felul de manevre, semănând sămânță de revoltă printre foștii privilegiați ai sistemului intern condus de el. În urma zvonurilor potrivit cărora Geoană se pregătește să facă un alt partid paralel PSD-ului, un fel de alt UNPR, acesta a declarat la finele săptămânii trecute că nu a fost solicitat de conducerea PSD pentru o întâlnire, așa cum a anunțat liderul partidului, Victor Ponta, și că este „absolut relaxat“ cu privire la subiectul privind o eventuală excludere a sa din formațiunea social-democrată. „Eu sunt absolut relaxat cu privire la acest subiect. Sunt cine sunt. Sunt mândru de ce am construit, de prieteniile mele. Nu mă dezic de prietenii mei“, a declarat Geoană, probabil relaxat de la acele vizite la SPA-urile lui Vîntu care l-au costat și fotoliul de președinte al României, și cel al PSD-ului. El a mai precizat că formațiunea social-democrată trebuie să-și concentreze energia asupra adversarilor politici. „Cred că în acest moment trebuie să îndreptăm artileria către adversarul din afara partidului. Dacă adversarul este în interior, facem jocul adversarului nostru politic“, a mai spus Geoană – aflat, vinerea trecută, în comuna doljeană Bratovoiești.
Nu vrea alt „UNPR“
Geoană a dezmințit informațiile potrivit cărora dorește să înființeze, alături de actuali „camarazi de arme“, un nou partid, contrapondere la PSD-ul lui Ponta. „Nu există niciun fel de posibilitate nici de excludere și nici de înființare a unui alt partid politic. PSD este casa mea, este casa noastră. Fiecare am pus câte o cărămidă în această construcție. Este locul în care muncim cu toții, indiferent de poziția pe care o avem. Este o speculație pe care în mod natural presa o rostogolește“, a completat Geoană.
Și tu, Mircea?
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercurea trecută, după BPN, că, împreună cu Adrian Năstase și cu Ion Iliescu, se va întâlni săptămâna viitoare cu Mircea Geoană și cu Ion Toma pentru a vedea dacă ei mai „continuă“ în PSD. Potrivit unor surse din PSD consultate de „Curentul“, fostul președinte al partidului, Mircea Geoană, ar intenționa, împreună cu câțiva apropiați, printre care Ion Toma și Florentin Gust, formarea unui partid nou sau a unei platforme în interiorul PSD. Discuția de la Ramada, potrivit relatărilor din BPN, s-ar fi concentrat asupra inițierii demersurilor de înființare a unui nou partid, propunerea fiind făcută de Toma. Sursele citate au arătat că, potrivit discuțiilor din BPN, Geoană i-ar fi convins pe apropiați că ar fi mai oportună inițierea unei platforme în interiorul PSD, care să se poziționeze critic față de actuala conducere.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















