Biroul Executiv Judetean al PUR Constanta, intrunit luni seara, a hotarat in unanimitate sa solicite presedintelui Dan Voiculescu intreruperea oricaror relatii cu partidul de guvernamant, inclusiv retragerea de la guvernare.
Vicepresedintele organizatiei constantene a PUR, Gheorghe Halet, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca filiala locala sustine cu tarie ruperea protocolului cu PSD pe motiv ca -nu se regasesc aliati cu PSD-, a precizat Halet.
Vicepresedintele Gabriel Iordache a declarat la randul sau ca -in plan judetean situatia este si mai grava, pentru ca exista o coalitie intre membrii PSD si partide din opozitie precum PNL si PD-. El a mai adaugat ca aceste partide actioneaza impreuna cu – structuri mafiote binecunoscute pe plan local-.
Conducerea organizatiei judetene a PUR va inainta o scrisoare deschisa premierului Adrian Nastase, pentru ca -exista un PSD la Constanta si altul la Bucuresti-, iar cu cel local nu se pot intelege.
Cei trei lideri ai PUR Constanta au mai afirmat ca isi rezerva dreptul sa paraseasca partidul in cazul in care presedintele formatiunii, Dan Voiculescu, nu va tine cont de solicitarile lor.
Presedintele organizatiei municipale PUR Constanta, Dan Moisoiu, a tinut insa sa precizeze ca aceasta solicitare avansata presedintelui Dan Voiculescu este de fapt un avertisment. El a mai adaugat ca in situatia in care raspunsul la cerere nu va fi pe placul organizatiei judetene, -orice poate fi posibil-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















