Acasă Politic PUR nu vrea sa fie a cincea roata la caruta PSD

PUR nu vrea sa fie a cincea roata la caruta PSD

DISTRIBUIȚI

In agitata familie guvernamentala, Partidul Umanist Roman s-a razvratit impotriva regimului totalitar, impus de PSD. Ieri, o delegatie pesedista s-a intalnit la Senat cu umanisti din esalonul doi pentru a asculta pasurile partidului condus de Dan Voiculescu. Pentru a se proteja de inevitabila eroziune de imagine a PSD, PUR vrea sa aiba o alta identitate in interiorul Polului Democratiei Sociale din Romania, schimband datele -contractului prenuptial- incheiat la alegerile din 2000. Umanistii nu vor sa piarda pe mana PSD in 2004, fara a avea in schimb avantajele participarii la guvernare. Ieri, beligerantii au avut prima runda de negocieri pentru incheierea unui protocol – pe modelul celui semnat cu UDMR – fara a ajunge insa la vreo intelegere.

Divortul si Antena 1 – singurele atuuri umaniste

Desfasurata pe terenul PSD – in biroul liderului de grup, senatorul Ioan Solcanu – confruntarea a durat doua ore, in atmosfera unui antrenament de incalzire dinaintea meciului. Singura informatie oficiala cu care s-a iesit de la discutii, oferita de vicepresedintele PSD, Viorel Hrebenciuc, este aceea ca cele doua partide vor semna un protocol la sfarsitul lunii martie, ceea ce inseamna ca ambele parti isi doresc sa ramana in aceeasi barca politica. Ideea a fost intarita ulterior si de purtatorul de cuvant al PUR, senatorul Alin Ciocarlie, care a aratat ca cele doua partide trebuie sa-si reaseze raporturile in perspectiva anului 2004.

In esenta, umanistii au doar doua atuuri reale pe care le pot flutura pe sub nasul pesedistilor, amenintarea cu divortul si -asmutirea- trustului de presa dominat de Antena 1 asupra PSD. Cu putine sanse de a fi pusa in practica, prima amenintare i-ar durea -la imagine- pe reprezentantii partidului condus de Adrian Nastase, vaduvindu-i si de patru voturi la Senat si 12 la Camera Deputatilor. Folosirea trustului de presa – care nici acum nu face suta la suta jocurile PSD – intr-un eventual razboi ar fi o arma mult mai eficienta. Si unii si altii prefera, insa, sa nu ajunga in acest punct, motiv pentru care s-au asezat la masa, facand inventarul nemultumirilor, dar si al solutiilor.

PUR vrea grup parlamentar cu orice pret

Nici la discutiile de ieri, PUR nu a renuntat la intentia de a-si constitui grup parlamentar propriu la Camera – o dorinta care enerveaza peste masura pe pesedisti. Fie ca doresc cu adevarat acest lucru pentru mai multa -vizibilitate-, dupa cum arata ieri vicepresedintele PUR, senatorul Dinu Marin -, fie ca o fac numai pentru a trage in sus negocierile, ideea grupului parlamentar i-a facut pe pesedisti sa priveasca pentru prima data cu mai multa atentie spre colegii lor de… pol si sa accepte semnarea unui contract sub forma protocolului, dincolo de actul aliantei electorale, cu care s-au inregistrat la tribunal. -Identitatea grupului parlamentar PUR e de discutat, pentru ca face parte dintr-o strategie mai larga a PUR. (…) Avem obiectii regulamentare fata de aceasta idee-, a spus ieri Viorel Hrebenciuc, incercand sa minimalizeze tema, pe care doar au -trecut-o in revista-. Umanistii raman insa pe pozitii, tinand cu dintii de aceasta idee, care i-ar ajuta sa-si faca o mai buna imagine. De altfel, saptamana viitoare, PUR va face o analiza interna asupra posibilitatilor de imbunatatire a propagandei umaniste, astfel incat sa nu se mai ajunga ca, chiar si la Antena 1, sa se spuna ca -bugetul a fost votat de PSD si UDMR-, umanistii fiind ignorati -si la ei acasa- – dupa cum arata Alin Ciocarlie.

Un minister cu picioare scurte

Delegatia PUR – din care au facut parte si secretarul general Dorel Bahrin, vicepresedintii Dinu Marin si Stelian Dutu – le-a prezentat pesedistilor lista nemultumirilor lor. Prima se leaga de faptul ca Ministerul IMM-urilor, care le-a fost arondat, nu are combustibil, sursele sale de finantare fiind sub nivelul altor ministere. Aceasta nu o impiedica pe Silvia Ciornei sa mearga prea departe pentru sprijinirea micilor investitori, adica al electoratului pe care vrea sa il cucereasca PUR. In aceeasi idee, umanistii pregatesc un pachet de legi pentru sprijinirea clasei mijlocii.

Cu o zestre de un ministru, trei secretari de stat, un prefect (la Valcea) si trei subprefecti, umanistii nu au pus, inca, problema functiilor. La intalnirea de saptamana viitoare, insa, ei vor cere si o serie de posturi, arata sursa din partid.

Umanistii au nemultumiri legate de sedii oferite de putere, cum ar fi sediul PUR din Iasi, considerat total impropriu. Acesta va fi un alt subiect atacat la negocieri, dupa cum se va discuta ideea ca departamentele de analiza si informatii ale PSD sa le ofere date umanistilor. Fara a face precizari concrete, reprezentantii PUR vor sa fie mai aproape de epicentrul deciziei, dar si de informatiile subterane.

Secretarul Dinu Marin s-a mai plans ca -exista deficiente de comunicare intre cele doua partide-, propunand monitorizarea protocolului care este deocamdata in vigoare.

Noul protocol va -lega- PSD si PUR pe doi ani – conform celor declarate de Viorel Hrebenciuc. El a explicat ca s-au atacat doua paliere (obiectivele economice si obiectivele politice), analizandu-se punct cu punct situatia din 16 judete. Hrebenciuc a facut o mica scena si in timpul briefingului de la final, explicand -furtuna din paharul cu apa- de la Sibiu, cand PSD si PUR s-au certat pentru ca umanistii l-au adoptat pe seful organizatiei. Ciocarlie i-a dat replica, explicand ca persoana in cauza era in tensiune cu organizatia PSD, deci prin trecerea la PUR s-a stins conflictul. Discutia a continuat cu mici intepaturi reciproce, incheind astfel prima runda de negocieri in care umanistii se lupta pentru emanciparea lor fata de PSD, partidul pe mana caruia au intrat in Parlament gustand pentru prima ora din prajitura puterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.