Home Politic Războiul steagurilor: faza pe Parlament

Războiul steagurilor: faza pe Parlament

DISTRIBUIŢI

Scandalul arborării steagurilor cu simboluri secuiești riscă să escaladeze într-un inflamare inutile între București și Budapesta. Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, răspunzând unei întrebări legată de arborarea steagului secuiesc în Parlamentul ungar, că așteaptă o reacție din partea conducerii Parlamentului de la București "în sensul unei demnități a poziției". El a mai spus că așteaptă întâlnirea cu omologul ungar, pe care o va avea în curând. Corlățean a precizat că oficialul ungar este temperat și rațional, putându-se discuta cu acesta politic și diplomatic. La rândul său, liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Hașotti, a declarat ieri că în opinia sa Parlamentul României ar trebui să adopte o declarație pe tema drapelului secuiesc, care să fie adresată Parlamentului ungar. Liderul UMDR, Kelemen Hunor, este de altă părere. „Eu cred că ar fi cea mai mare greșeală, ar fi ca în Cascadorii Râsului să aibă Parlamentul României o poziție oficială față de o astfel de acțiune a Parlamentului Republicii Ungare. Steagul secuiesc nu este steagul României, nu este simbolul oficial al statului român și, din acest punct de vedere, eu nu cred că ar trebui să mergem până acolo încât să trimitem declarații oficiale sau mai puțin oficiale, unii altora. Eu nu sunt de acord și nu voi fi de acord cu o astfel de declarație și nu cred că această problemă (…) trebuie rezolvată prin declarații”, a declarat liderul UDMR.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.