Home Politic Reducerea CAS ar putea scurta vacanța parlamentară cu o săptămână

Reducerea CAS ar putea scurta vacanța parlamentară cu o săptămână

DISTRIBUIŢI

Deși este o tema importantă de campanie pentru a atrage voturi din zona de dreapta, PSD nu se grăbește ca reducerea CAS-ului să intre în vigoare cât mai rapid. Vicepreședintele Senatului, pesedistul Ioan Chelaru, a precizat că Opoziția a depus la Parlament o cerere cu privire la convocarea unei sesiuni extraordinare pentru rediscutarea legii care reduce CAS cu cinci puncte procentuale la angajator. Acesta a precizat că cel mai probabil această sesiune va avea loc în ultima săptămână a vacanței parlamentare. „Într-adevăr, a fost depusă această cerere. Asta am auzit aseară. PSD este de acord cu această sesiune. Urmează să se stabilească un Birou Permanent. Conform unei tradiții pe care eu o știu de zece ani de când sunt în Parlament, sesiunile care au fost convocate pe durata vacanței parlamentare, au fost convocate, de obicei, sau în prima săptămână a vacanței parlamentare sau în ultima săptămână. Din punctul ăsta de vedere, eu cred că în ultima săptămână din august, nu este niciun fel de problemă dacă va fi sesiune extraordinară”, a spus vicepreședintele PSD al Senatului. El a mai spus că mobilizarea parlamentarilor este dificilă, deoarece aceștia sunt în concediu.   

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.