RENEGATUL ROSU

Saptamanalul independent -Timpul-, care reuseste sa mai apara inca la Chisinau, a publicat recent un material senzational in legatura cu modul in care actualul presedinte al Republicii Moldova si-a renegat valorile pentru care familia sa a avut foarte mult de suferit. Toate astea, numai de dragul ideilor -rosii-.

Vladimir Voronin este nepotul lui Isidor Sarbu, un mare patriot roman si anticomunist infocat, refugiat in Romania in 1944. Matusa lui Voronin, Domnica, locuieste in prezent in Romania, localitatea Brezoaele, comuna Tartasesti, langa Bucuresti. Acolo unde si-a petrecut o parte a copilariei si premierul Adrian Nastase.

Corjova este un sat din stanga Nistrului, care pare sa fie o suburbie a Dubasarilor. Aici, in 1992, oamenii au luptat pentru independenta si integritatea Moldovei. Corjovenii se mandresc cu faptul ca au fost primii care au arborat tricolorul dincolo de Nistru.

La Corjova, casele oamenilor si portile lor iti arata ca ai intrat intr-un sat de gospodari. Totusi, multe lucruri vorbesc despre faptul ca Corjova trece prin vremuri grele. Militia si vamesii transnistreni nu pierd nici o ocazie de a-i umili pe cei care vin sau pleaca din Corjova. Ei pot oricand (cum s-a intamplat si in cazul nostru) sa te opreasca pe drumurile localitatii si sa-ti controleze portbagajul. Chiar la marginea satului, separatistii au ridicat un monument in memoria victimelor lor. Ce-i drept, ca sa nu-i inraiasca pe corjoveni, au scris (ruseste) -Celor cazuti la razboi-.

Localitatea este bastina presedintelui Vladimir Voronin si a lui Vasili Iovv, prim-viceprim-ministru. Aici a lucrat multi ani Dmitri Todoroglo, ministrul agriculturii. Noi vom scrie, insa, despre soarta unui corjovean care nu mai e in viata.

Isidor Sarbu, un mare patriot si anticomunist transnistrean

Am venit sa ne convingem daca localnicii isi mai amintesc de consateanul lor, Isidor Sarbu, care a fost un bun gospodar si un mare patriot si care toata viata a urat bolsevismul si a luptat impotriva lui. La Corjova, despre descendentii din familia Sarbu, ca si despre cei din neamul Smochina, Ciobanu sau Mosneaga, se vorbeste numai de bine. Urmasilor nu le este rusine de inaintasii lor.

Multi batrani de aici iti vor vorbi despre Isidor Sarbu ca de un om ajuns legenda. Bunaoara, mos Anton, mos Haralambie si-au amintit chiar si anii de cotitura din viata acestuia. Isidor Sarbu era fruntea satului: josut, ager la minte si iute in miscari?ë Dupa primul razboi mondial, el a participat la congresele romanilor transnistreni, avand in raspundere satele Corjova si Mahala de langa Dubasari. Sotia i-a nascut sapte copii, patru fete si trei baieti. Desi avea aproape 100 hectare de pamant, niciodata pe mosia sa n-au lucrat argati.

Prin anii 1929-1930, la Corjova a avut loc colectivizarea. Noul regim i-a confiscat lui Isidor Sarbu totul, desi el n-a acceptat sa intre in gospodaria colectiva. Toti corjovenii stiu ca colhozul -Puti k kommunismu- a pornit de la averea acestuia. In casa lui si a fratelui sau, Semion, cei mai avuti oameni din sat, a fost -dislocata- carmuirea gospodariei bolsevice. Azi, aici, la -colhozul vechi-, toate cladirile sunt distruse…

In 1933, el si fratele sau, Semion, au fost arestati pentru ca au dat foc scartelor de paie din gospodariile lor, luate cu forta in colhoz. Au stat inchisi la Tiraspol doua luni. Greu, totusi, au fost eliberati. Dar in 1935 iarasi au fost arestati. De data aceasta – pentru ca au dat foc la carmuirea colhozului -Puti k kommunismu- si voiau sa fuga peste Nistru. Isidor Sarbu si fratele sau au fost condamnati la 25 de ani in lagarele din Siberia, iar feciorul mai mare al lui Isidor Sarbu – la 10 ani. Dupa expirarea termenului, Marcu a revenit acasa, iar de Semion n-a mai aflat nimeni…

Ceea ce s-a intamplat cu Isidor Sarbu pare de necrezut. O parte din memoriile lui au aparut in 1943, intitulate -De vorba cu mos Isidor Sarbu din satul Corjova-, in revista -Moldova noua-, care se tiparea la Bucuresti. Marturisirile sunt semnate de Diomid Strungaru, ginerele lui Nichita Smochina, un transnistrean care a fost ministru in Guvernul Antonescu.

In 1942, pe timp de razboi, Isidor Sarbu a evadat din lagar, cu un grup de detinuti. Urmariti prin Taiga de enkavedisti cu caini, aproape toti au fost impuscati. Au scapat doar Isidor Sarbu si un prieten de-al sau, care, bolnav fiind, a murit in scurt timp. L-a inmormantat si a mers mai departe, spre Apus. Sleit de puteri, a ajuns la marginea unui orasel. Cand a vazut intr-o curte cateva haine atarnand in bataia vantului, i-a venit o idee salvatoare. A luat o haina cu gluga, s-a retras in padure, unde si-a scrijelat fata, mainile, gatul cu un chiron ruginit. Apoi, cu carbune din focul la care se incalzea, a scris pe-o scandurica, ruseste, cuvantul -lepra-. Peste cateva zile, fata si mainile i s-au bobolit. Lumea, vazandu-l, ii zvarlea cate o bucata de paine si se ferea cat mai departe de el. Asa a ajuns la Volga-Don, la linia frontului, pe care a trecut-o si s-a predat nemtilor, spunand ca e un taran roman care a fost deportat. La rugamintea lui, nemtii l-au predat ostasilor romani, care l-au arestat pentru cercetari. Asa a ajuns iarasi in puscaria din Tiraspol, unde mai fusese de doua ori – in 1933 si 1935.

La cercetari, l-au intrebat cine poate confirma daca el este anume acel drept care se da. Si-a amintit ca are la Bucuresti un prieten din copilarie, om cu post mare – Nichita Smochina. Telegrafiat, Nichita Smochina, originar din Corjova, ministru in Guvernul Antonescu, a raspuns ca prefectul de Tiraspol este Alexandru Smochina, fiul lui, care poate sa adevereasca faptul ca persoana respectiva este anume Isidor Sarbu. Prefectul de Tiraspol l-a scos din puscarie, l-a spitalizat, iar cand s-a insanatosit, prin puterea sa, l-a numit primar de Corjova. Tare s-au mai minunat oamenii, vazandu-l pe Isidor Sarbu intors din Siberia direct in postul de primar al satului.

Isidor Sarbu a detinut functia de primar pana cand armatele romane se retrageau din Basarabia si pe colinele transnistrene au aparut tancurile rusesti. A fugit peste Nistru, reusind s-o ia cu el doar pe fiica Domnica, ceilalti fiind la muncile campului. Astfel, copiii sai aveau sa ramana singuri pentru totdeauna, numai cu mama lor, Tatiana.

Parasindu-si locurile natale, unde avea sa traga? Sigur ca la prietenul sau Nichita Smochina, care, pana la instaurarea la Bucuresti a administratiei comuniste de catre sovietici, a tinut pe langa el mai multi transnistreni refugiati in Romania. Smochina era presedintele Asociatiei Romanilor Transnistreni, un mare prieten al lui Nicolae Iorga, al membrilor Sfatului Tarii – Pan Halippa, Inculet, Orisifor Ghibu…

Cand in Romania a inceput teroarea -exportata- de sovietici, Isidor Sarbu a fugit – cu Nichita Smochina si cu altii – in Muntii Oasului, unde au participat la rezistenta anticomunista. S-au intors la Bucuresti tocmai dupa moartea lui Gheorghiu-Dej. Isidor Sarbu s-a stabilit intr-o localitate mica, la vreo 30 kilometri de capitala romaneasca – Brezoaele, comuna Tartasesti, judetul Dambovita, unde si-a durat casa. Si-a trait viata oarecum retras, temandu-se ca autoritatile romane sa nu-l extradeze. Din cand in cand, mergea la vechii sai prieteni. A murit in 1980, in acelasi an cu Nichita Smochina. Este inmormantat in cimitirul aflat chiar peste drum de propria casa din Brezoaele.

Matusa Domnica

Isidor Sarbu a avut sapte copii, trei baieti – Marcu, Tudor, Ion – si patru fiice – Vera, Maria, Pelaghia si Domnica. Doar doua fiice mai sunt in viata – Domnica si Pelaghia. Domnica traieste in Romania, in satul Brezoaele, in casa unde a trait si tatal sau. Duminica, se duce in cimitirul de peste drum si pune un buchet de flori peste vesnicia lui Isidor Sarbu. Matusa Domnica are 79 de ani, o memorie buna si un cuget limpede. La varsta asta, femeia continua sa-si ingrijeasca gospodaria, sa hraneasca orataniile si sa vorbeasca cu ele, sa curete de una singura livada si via. Ii este dor de Corjova, unde, dupa refugierea din 1944, a revenit doar de doua ori. Prima data – in 1976, cand a reusit sa prinda in viata fratii si surorile. Daca o intrebi ce limba vorbeste, se mira: -Cum, ce limba? Sigur ca vorbesc romana si sigur ca sunt romanca!-. Auzind ca la Corjova unii nu vor sa accepte ca suntem romani, ea da din mana, ca si cum ar alunga niste muste: -Ei, prostii… Suntem un popor si vorbim aceeasi limba-.

Acum, la adanci batranete, o mare dorinta a ei e sa mearga la Manastirea Cernica, unde se ducea cu parintele sau si se inchina la mormintele unor mari militanti ai renasterii nationale din Basarabia si Transnistria. Casa acestei femei e plina de icoane…

Matusa Pelaghia

Cea de-a doua fiica a lui Isidor Sarbu ramasa in viata este Pelaghia. Ea locuieste la Corjova, intr-o casuta acoperita cu olane rosii si imprejmuita cu un garducean de piatra varuita, ca multe altele in acest sat. Casuta se afla la doar cateva zeci de pasi de carmuirea -colhozului vechi- – -Puti k kommunismu-, adica de locul unde au fost casele parintesti ale matusii Pelaghia, nationalizate in 1930. Acum, acolo totul e daramat. Nu stiu daca, trecand pe alaturi, o mai dor amintirile.

Are o varsta inaintata. Corjovenii o respecta pentru ca se trage din gospodari, totdeauna a dat dovada de omenie si este credincioasa. Ei o mai numesc Pelaghia Bujenita, dupa sotul sau de-al doilea, Nicolae Bujenita, despre care oamenii spun doar vorbe bune. Oamenii mi-au mai spus ca, vinerea trecuta, la 8 martie, pe matusa Pelaghia a vizitat-o presedintele republicii. Ar parea ceva deosebit daca Vladimir Voronin n-ar fi feciorul ei. Deci, va spun ceea ce am promis la inceput: Isidor Sarbu, marele patriot roman si anticomunist infocat, este bunelul dupa mama al actualului sef al statului, iar matusa Domnica, din Brezoaele de langa Bucuresti, este matusa presedintelui…

Satenii

Corjovenii continua sa fie buni gospodari si in aceste vremuri grele. Chiar daca cel mai de frunte comunist din Republica Moldova e din satul lor, aproape toti ii urasc pe bolsevici. Ei nu pot uita cum acestia le-au distrus biserica si acum localnicii n-au unde se inchina lui Dumnezeu. Isidor Sarbu a fost unul dintre ctitorii acelei biserici. Cativa gospodari mai tineri pun la cale un proiect si, cu ajutorul lui Dumnezeu, nadajduiesc sa ridice un nou lacas sfant. Daca va trebui, spun ei, vor trece Prutul si vor face inconjurul Romaniei, ca toata romanimea sa dea cate un banut pentru zidirea unei biserici in Transnistria.

Corjovenii si-au pus in gand sa inalte o cruce in memoria celor care au fost nevoiti sa paraseasca satul din cauza terorii comuniste. Printre primele nume inscrise acolo va fi cel al lui Isidor Sarbu.

Sigur ca am vorbit cu corjovenii si despre sateanul lor Vladimir Voronin. Multi cred ca seful statului este un fel de enicer. Cel mai mult sunt suparati pe el participantii la luptele pentru independenta si integritatea Republicii Moldova. -Noi, corjovenii – zice un tanar, Valeriu, am vrea sa-l intrebam pe seful statului, sateanul nostru: <De ce, in 1992, tinea cu Smirnov, iar acum zice ca el e un bandit, dar vina razboiului tot pe noi o da? Cand veti fi un adevarat corjovean, domnule Voronin, ca sa ingropati comunismul, asa cum a vrut-o Isidor Sarbu, bunelul dumneavoastra. El o fi gemand acum in mormant, vazand ce urmas are…>-

In loc de epilog

Cat am vorbit cu corjovenii, m-a framantat un gand: pe timpul sovieticilor, cand completa formulare de avansare in post, oare ce scria Vladimir Voronin in dreptul intrebarii -Aveti rude peste hotare?-. Stim ce se intampla atunci cu acei care aveau asemenea rubedenii, in special peste Prut, si cu cei care nu ascundeau adevarul…

Gheorghe Budeanu