
Problema reorganizării administrative a României a pus pe jar coaliția de guvernare, în condițiile în care UDMR simte momentul prielnic pentru a scoate maximum din această alianță, forțând mâna PDL-ului în scopul de a-și atinge dezideratele politice. Negocierile devin din ce în ce mai dure, în contextul în care tot mai mulți lideri ai UDMR aduc în discuție ieșirea din coaliție a acestei formațiuni, într-un joc de șantaj politic practicat consecvent de maghiari în ultimii ani. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ieri că reorganizarea teritorială în opt județe mari nu va fi adoptată până la alegerile din 2012, cel puțin nu cu sprijinul Uniunii, precizând că, dacă discuțiile în coaliție nu duc la niciun rezultat, atunci subiectul poate fi pus la „sertar“. Kelemen a precizat că în ședința de ieri doar cei din PDL și-au prezentat punctul de vedere de susținere a celor opt regiuni transformate în opt județe, în timp ce UDMR a transmis că „nu se poate aștepta susținerea“ Uniunii pe această variantă. „Probabil mâine-poimâine vom mai avea discuții și atunci dăm și alte detalii (…) Nu există compromis pe opt județe“, a subliniat el. În ceea ce privește crearea unui așa-zis Ținut Secuiesc, Kelemen Hunor a subliniat că UDMR dorește nu doar ca Harghita-Covasna-Mureș să fie o singură zonă, ci și ca Satu Mare-Bihor-Sălaj să fie de asemenea într-un singur județ. Totodată, Hunor a declarat ieri că nu au existat și nu vor exista negocieri între PDL și UDMR privind o eventuală susținere de către Uniune a proiectului PDL privind reorganizarea teritorială în schimbul adoptării în Parlament a legii privind Statutul minorităților naționale. „Joi mai discutăm pe acest subiect, dar nu se cuplează, nu este la schimb, nu este o monedă la schimb legea minorităților pe reorganizare“, a subliniat președintele UDMR.
Boc, laconic
Președintele PDL, Emil Boc, nu a dorit să facă prea multe precizări în legătură cu discuțiile pe această temă purtate cu UDMR. Premierul Emil Boc a refuzat, ieri, după ședința grupului PDL din Senat, să dea declarații de presă. El le-a cerut jurnaliștilor să-i respecte decizia anunțată anterior de a nu mai face declarații pe coridor. „Toate declarațiile le fac la Guvern sau la partid sau de la ședințele de coaliție, când este cazul. Am zis că nu dau declarații pe coridor, nu?“, le-a spus Boc jurnaliștilor prezenți în Senat. „Deocamdată noi vorbim de opt, dar în coaliție se vor găsi soluții și vor cădea de acord. Până la urmă arta negocierii trebuie să funcționeze“, a declarat la rândul său senatorul PDL Constantin Dumitru, precizând că nu există posibilitatea renunțării la proiectul privind reorganizarea administrativă a României. Pe de altă parte, senatorul PDL Vasile Blaga a afirmat ieri, după ședința grupului parlamentar al PDL din Senat, la care a participat și premierul Emil Boc, că reorganizarea administrativă nu ar trebui făcută prin asumarea răspunderii guvernului, pentru că subiectul este „extrem de important“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















