Home Politic Revizuirea Constitutiei, cu chiu cu vai in 2009

Revizuirea Constitutiei, cu chiu cu vai in 2009

DISTRIBUIŢI

PD şi-a exprimat constant în ultimele două luni dorinţa ca preşedintele Traian Băsescu să iniţieze acţiunea de revizuire a Constituţiei pe baza unui acord punctual cu liderii partidelor politice parlamentare.

De altfel, toate partidele au recunoscut necesitatea unei dezbateri privind stabilirea foarte clară a raporturilor dintre guvern şi preşedinte şi dintre parlament şi preşedinte. Deşi o numesc o problemă -arzătoare-, partidele parlamentare nu văd însă o revizuire a Constituţiei mai devreme de 2009.

Motivul: cele patru runde de alegeri – europene, parlamentare, locale, prezidenţiale – prin care vor trece formaţiunile politice în următorii doi ani.

În acest weekend, PD a vorbit din nou despre importanţa revizuirii legii fundamentale. Vicepreşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a spus că -noi credem că formula cea mai pretabilă pentru Romania o reprezintă o republică semiprezidenţială de tip francez-, prin care şeful statului să primească prerogative în plus. -Ne referim aici la participarea şi conducerea şedinţelor de guvern, posibilitatea de a dizolva parlamentul, ca un mijloc de echilibru instituţional, şi posibilitatea organizării referendumului legislativ şi nu doar consultativ-, a spus şi preşedintele PD, Emil Boc. O altă temă democrată ar fi prevederea potrivit căreia în cazul în care poporul respinge propunerea de demitere a şefului statului, parlamentul să se autodizolve. Pe urmă, democraţii mai cer organizarea administrativ-teritorială a ţării pentru a corespunde noilor exigenţe ale euroregiunilor, -limitarea drastică- a ordonanţelor de urgenţă şi -departajarea reală a atribuţiilor celor două Camere ale Parlamentului-.

PNL-UDMR-PSD : acum nu este momentul

-Noi am vrea dacă se poate şi maine-, a spus liderul deputaţilor UDMR, Marton Arpad. Cu toate acestea, deputatul Uniunii a precizat că -acum nu este momentul-. -Teoretic, acest tip de iniţiativă trebuie organizat în primul an de după alegerile din 2009, nu cand partidele sunt cu un ochi pe electorat; teoretic e primul moment în care s-ar putea realiza-, a spus Marton Arpad.

Această opinie este împărtăşită şi de liberali, care, deşi sunt de acord cu revizuirea Constituţiei, consideră că această discuţie nu trebuie realizată în perioadă de campanie electorală, iar la ea trebuie să participe, în afară de politicieni, toate categoriile sociale, potrivit ministrului transporturilor, Ludovic Orban. -Constituţia Romaniei trebuie modificată prin dezbatere naţională, anul cel mai potrivit pentru realizarea unei astfel de iniţiative fiind 2009-, este de părere şi preşedintele PSD, Mircea Geoană.

PC şi PRM ar agrea orice moment

Conservatorii cred, prin vocea deputatului Sergiu Andon, că revizuirea se poate realiza -şi în jumătate de an şi într-un an-, însă -discuţia trebuie să înceapă de acum-. Cat despre PRM, momentul revizuirii constituţionale nu are importanţă din moment ce formaţiunea condusă de Corneliu Vadim Tudor este singurul partid care se opune revizuirii.

Propunerile actuale

Liberalii nu au precizat încă dacă doresc o republică prezidenţială sau parlamentară. De la ultima revizuire a Constituţiei din 2003, PNL a propus însă modelul parlamentar – premierul şi Parlamentul să fie centrii de putere ai ţării, iar preşedintele să fie ales de Parlament. Referitor la propunerile UDMR privind revizuirea Constituţiei, Uniunea doreşte republică parlamentară, eliminarea totală a ordonanţelor de urgenţă şi eliminarea din Constituţie a prevederii de -stat naţional-. Social-democraţii au şi ei un proiect de revizuire a legii fundamentale, care delimitează foarte clar atribuţiile preşedintelui, ale premierului şi ale parlamentului. -Noi vom merge pe ideea păstrării unui preşedinte ales prin vot direct de către popor, deci nu de Parlament, dar cu atribuţii foarte, foarte clare care să nu interfereze tot timpul cu activitatea Executivului-, a spus deputatul PSD Victor Ponta. PC propune definirea mai bună a Ministerului Public, clarificarea zonei parlamentare – -dacă păstrăm două Camere- -, clarificarea relaţiei dintre preşedinte şi premier şi revizuirea articolului 46 privind definirea căsătoriei şi familiei între persoanele de acelaşi sex.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.