Acasă Politic Revoltă printre cadrele didactice de la UNATC după ce rectorul a...

Revoltă printre cadrele didactice de la UNATC după ce rectorul a semnat scrisoarea de susținere a agramatului la Educație

DISTRIBUIȚI

Rectorul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică e un erudit care s-a afundat în mocirla scrisorii de suținere a ministrului cu exprimare de CAP-ist. Nicolae Mandea a absolvit Automatică la Timișoara în 1980 și apoi în 1989 IATC, regie.

Astăzi, asistenţi şi lectori ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” au semnat o scrisoare deschisă în care se disociază şi îşi exprimă public dezaprobarea faţă de gestul rectorului UNATC Nicolae Mandea de a-l susţine pe Valentin Popa pentru postul de ministru al Educaţiei.

„Am citit cu surprindere în presă că domnul Nicolae Mandea, rector al UNATC „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, se numără printre rectorii care au semnat o scrisoare de susţinere a domnului Valentin Popa, propunerea actuală a coaliţiei de guvernare pentru postul de Ministru al Educaţiei Naţionale. Surprinderea noastră e cauzată în primul rând de faptul că acesta s-a alăturat unui astfel de demers, în mod evident un act de partizanat politic, ceea ce nu reţinem să se fi întâmplat în trecut, în cazul altor propuneri pentru ministerul de resort”, se arată în textul scrisorii.

Semnatarii scrisorii dezaprobă „un astfel de demers în primul rând pentru că este evident că vine într-un moment în care acestuia îi sunt contestate public calităţile care îl recomandă pentru funcţia de ministru. Or, dincolo de toate potenţialele merite manageriale ale domnului Popa (ele însele contestate), considerăm că o poziţie publică precum cea de Ministru al Educaţiei Naţionale este sau ar trebui să fie incompatibilă cu agramatismul şi incultura manifestate în repetate rânduri, în discursuri publice, de către ministrul propus. De asemenea, considerăm că declaraţiile prin care domnul ministru minimizează gravitatea plagiatului reprezintă un tip de afirmaţie faţă de care rectorii ar fi important să se poziţioneze ferm împotrivă”.

Ei subliniază faptul că „prezenţa pe o astfel de scrisoare a numelui domnului Nicolae Mandea, în calitatea sa oficială de rector al universităţii unde lucrăm, atrage asupra noastră, a tuturor celor care activăm în cadrul UNATC „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, presupunerea că am fi de acord cu opiniile exprimate de către aceasta. Prin prezenta scrisoare deschisă dorim să ne disociem de conţinutul respectivei scrisori şi să dezaprobăm public gestul domnului rector, care nu face decât să dea dovadă de partizanat politic. Este, după cunoştinţele noastre, o premieră pentru universitatea noastră de asumare a unei poziţii de partizanat politic clar şi în mod public. De aceea, condamnăm gestul rectorului Nicolae Mandea şi îi solicităm retragerea semnăturii de pe scrisoarea amintită, printr-un comunicat public în acest sens”.

Scrisoarea publică este adresată rectorului şi Senatului UNATC, fiind semnată de Tudor Cristian Jurgiu, asist. univ. dr. al Facultăţii de Film din UNATC, Andreea Duţă, lector univ. dr. al Facultăţii de Teatru din UNATC, Andrei Rus, lector univ. dr. al Facultăţii de Film din UNATC, Gabriela Filippi, asist. univ. drd. al Facultăţii de Film din UNATC, Vlad Ioachimescu, lect. univ. dr. al Facultăţii de Film din UNATC, Paul Negoescu, asist. univ. dr. al Facultăţii de Film din UNATC”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.