– Guvernarea PSD nu poate asigura efortul si conditiile de aderare a Romaniei la Comunitatea Europeana
– Partidul Romania Mare a devenit o forta politica fara de care Romania, la inceput de Mileniu III, nu poate functiona in conditii de normalitate
– Liderul PRM, un adept declarat al integrarii, un teoretician al acestui proces istoric
– Guvernarea PRM, o administratie tanara, moderna si incoruptiblila, poate asigura solutia integrarii in anul 2007
Ne revine noua, politicienilor patrioti si cinstiti, misiunea de a lua din mana aventurierilor drapelul albastru cu 12 stele aurii al Uniunii Europene, iar populatia ne va urma. (4 martie 2000)
Romania a devenit un fel de -fetita cu chibrituri-, din basmul lui Hans Christian Andersen, ea viseaza frumos, la NATO si la Uniunea Europeana, in timp ce a degerat si intra in coma. Un popor in zdrente nu poate fi integrat nicaieri decat, poate, intr-un urias Azil de Noapte planetar. (18 ianuarie 2002)
Primele 10 masuri pe care le voi adopta ca presedinte al Romaniei
Am fost invitat de o serie de factori cu un cuvant greu in politica mondiala sa comunic care ar fi primele masuri pe care le-as adopta in eventualitatea ca voi fi ales presedinte al Romaniei. Fireste, asta numai electoratul si bunul Dumnezeu o pot hotari. Masurile prioritare sunt in numar de 10, precum Decalogul biblic:
1) Echipa. Pe deplin constient ca nu voi putea rezolva de unul singur problemele interne si externe ale tarii, am decis sa accept ca prim-ministru o personalitate agreata de comunitatea internationala, cu conditia sa fie un roman onest si un bun profesionist in domeniul economic. In ceea ce ma priveste, este de la sine inteles ca, din cei 250.000 de membri ai PRM, voi putea recruta 10% (adica 25.000) care sa contribuie la o mai buna administrare a tarii. Slava Domnului ca nu fac parte din aceia care au impresia ca se pricep la toate si mi-ar placea sa cred ca observatorii atenti si-au dat seama ca resping, sistematic, tentatia de a ma implica in sectoare care nu ne privesc si pe care nu le stapanesc. Eu cred ca a trecut vremea oamenilor providentiali si o tara trebuie condusa nu cu porunci, ci cu smerenie.
2) Tratate. Voi respecta, fara discutie, absolut toate tratatele diplomatice pe care le-a semnat Romania cu alte tari, precum si acelea de parteneriat cu diferite organisme, precum este NATO. Nu trebuie sa se teama nimeni de sintagma -Romania Mare-, care in acceptia noastra reprezinta mai mult un simbol idealist si istoric decat unul materialist si geografic. La urma urmei, sintagma -Romania Mare- este la fel de inofensiva ca si aceea de -Marea Britanie-. Imediat dupa terminarea primului razboi mondal, in anul 1919, un tanar capitan francez a spus: -Romania Mare si Polonia Mare sunt absolut necesare pentru stavilirea ofensivei bolsevismului catre inima Europei-. Acel tanar se numea Charles de Gaulle.
3) Uniunea Europeana. Am fost, sunt si voi fi, in continuare, nu numai un adept declarat al integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, ci si un teoretician al acestui proces istoric. Prin venirea la putere a unei administratii tinere, moderne si incoruptibile, negocierile de aderare se vor finaliza mai repede, iar fondurile comunitare vor ajunge la destinatia lor fireasca. Occidentul are nevoie de parteneri seriosi, care sunt urmati de popor – nu de marionete care vorbesc in numele unei autoritati inexistente si toaca banii strainatatii. Nutresc un sentiment de reala pretuire fata de cativa din artizanii Europei Unite, cu care port, de altfel, corespondenta: Romano Prodi, Pat Cox, Gunter Verheugen, Peter Schieder, Silvio Berlusconi s.a.
4) Relatiile cu SUA si Rusia. -Eu mor, dar las in urma mea doi uriasi in leagan: America si Rusia- – spunea Napoleon, pe Sfanta Elena. E una din profetiile istorice implinite, cu brio. Ca om care cunoaste valorile perene ale civilizatiei, ca sociolog si doctor in Istorie, este de la sine inteles ca admir, in egala masura, si cultura rusa, si cultura americana. Noua faza in care a intrat Umanitatea in mileniul III, incheierea razboiului rece, limitarea riguroasa a cursei inarmarilor, precum si noul tip de relatii intre fostii adversari, bazate acum pe cooperare in cadrul unui parteneriat strategic, iar nu pe confruntare si amenintari – ei, bine, toate ne arata ca aceasta e calea de urmat, iar concordia dintre Washington si Moscova trebuie sustinuta, fiindca ea poate asigura o era de pace si prosperitate la nivel global. De asemenea, voi sprijini, neconditionat, lupta dusa de SUA si Rusia contra terorismului international.
5) Relatiile cu Israelul. Am un profund respect fata de Poporul Bibliei – cartea de capatai a mea si a parintilor mei. Recunosc existenta Holocaustului in Europa si consider ca aceasta a fost cea mai neagra pata pe obrazul speciei umane. Totodata, pe baza marturiilor istorice, inclusiv a acelora care provin de la evrei celebri, ca Wilhelm Fielderman, consider ca in Romania nu a fost Holocaust – in schimb au existat unele pogromuri, dureroase si regretabile, pentru care trebuie sa ne asumam raspunderea si sa facem tot ce este omeneste posibil ca asemenea nenorociri sa nu se mai repete, nicaieri si niciodata. La initiativa mea, in curand va fi dezvelit intr-un parc din centrul Brasovului un monument inchinat unui martir al luptei pentru triumful valorilor umane: Ytzak Rabin, fostul premier al Israelului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Totodata, reamintesc ca am fost singurul lider politic roman care a declarat ca sprijina Planul de Pace propus de SUA pentru Orientul Apropiat. In repetate randuri, am scris si am vorbit, public, despre Ierusalim ca despre inima iudaismului, oras fondat, acum 3.000 de ani, de Regele David, asa ca nu inteleg de ce il revendica si palestinienii, care nu sunt mentionati, in nici un fel, in Biblie; la inceputul anului 2003, am primit, pe tema asta, chiar un protest destul de agresiv din partea ambasadorului Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei la Bucuresti, dar pozitia mea ramane ferma. Am incercat – din pacate, fara succes – sa obtin eliberarea pilotului israelian Ron Arad, prizonier in Iran. In alta ordine de idei, sunt de acord si cu aderarea Israelului la Uniunea Europeana, dar nu numai pentru ca cei mai multi cetateni ai sai au plecat din Europa, ci, mai ales, fiindca la fundamentul civilizatiei batranului continent sta Biblia. In termeni stiintifici, se poate spune ca Biblia este placa tectonica ce uneste Israelul de Europa, pentru eternitate. Nu cred ca este cazul sa ma justific cu privire la acuztiile de -antisemitism- care mi s-au adus, ele fiind absolut gratuite si nejustificate, bazandu-se pe niste polemici literare, cu niste persoane private, in care, recunosc, poate ca si eu am depasit uneori masura, dar asa ceva se mai intampla in specia pamfletului.
6) Raporturile cu FMI si Banca Mondiala. Acestea vor fi mentinute, fiindca, in sistemul de interdependente al unei economii in curs de globalizare, cele doua institutii exercita o influenta majora. Tot ceea ce doresc eu si echipa mea este o suita de negocieri mai demne si mai eficiente, care sa obtina conditii ceva mai bune pentru Romania. Toata lumea stie ca, la noi, economia reala nu functioneaza, iar economia subterana reprezinta mai mult decat 18%, cat se anunta in mod oficial, depasind 40% din Produsul Intern Brut. Apreciez faptul ca FMI si Banca Mondiala doresc insanatosirea si optimizarea economiei romanesti, dar esenta negocierii tocmai in aceasta consta, sa fie luate in calcul si consecintele pe plan social ale unor masuri economice, fiindca exista riscul ca un numar prea mare de someri si un nivel de trai tot mai scazut sa genereze convulsii sociale si sa pericliteze insusi procesul de aderare la Uniunea Europeana. Prin venirea la putere a unor forte incoruptibile, si FMI, si Banca Mondiala pot sa fie sigure ca transele de imprumut nu vor mai fi deturnate si vor ajunge la destinatie.
7) Crearea conditiilor optime pentru atragerea marilor investitori straini. In repetate randuri, si eu, si PRM am acuzat alungarea investitorilor strategici din Romania, mai ales a acelora din SUA, Marea Britanie, Germania, Franta. O coruptie devastatoare, o impozitare irationala, o birocratie enervanta, un mediu de afaceri nesigur au facut ca marile firme si companii sa aiba experiente triste cu tara noastra, sa se lase pagubasi si sa se mute in alta parte. In conditiile in care economia noastra are nevoie, ca de aer, de finantare, de know-how, de materii prime si de piete de desfacere – este de la sine inteles ca nu ne putem intoarce la un regim autarhic, de izolare.
8) Protectia minoritatilor. Din cei 250.000 de membri de partid ai PRM, cel putin 15.000 sunt reprezentanti ai minoritatilor, de la maghiari si tigani pana la germani, evrei, ucraineni, turci, tatari. In ultima vreme, au intrat in PRM chiar si arabi si americani. Este de la sine inteles ca un asemenea partid nu poate fi -xenofob- – asa dupa cum, instigat de unii repezentanti ai puterii de la Bucuresti, s-a grabit sa afirme senatorul american Richard Lugar. Nimeni nu poate produce nici cea mai mica dovada ca din cauza mea sau a partidului pe care il conduc, vreun cetatean roman de alta etnie sau vreun oaspete strain ar fi avut ceva de suferit. Dimpotriva, ii ajut pe acesti oameni din toate puterile, iar cea mai elocventa dovada este programul umanitar -Cina Crestina-, prin care ofer pachete cu hrana si medicamente, de 10 ani incoace, la peste 130 de familii de batrani nevoiasi, fara deosebire de etnie sau religie, totul fiind platit din salariul meu de senator, pe care nu l-am ridicat niciodata. O atentie speciala va fi data socializarii – prin educatie si prin munca – a tiganilor. Exista posibilitatile legale necesare ca exodul catre inima Europei a unora dintre acestia (numiti, impropriu, -rromi-) sa fie stopat – daca asa ceva nu s-a facut pana acum, este datorita faptului ca o serie de sefi ai Politiei Romane sunt in cardasie cu capeteniile Mafiei tiganesti a drogurilor, a prostitutiei, a masinilor furate, a talhariilor, a cersetoriei. Numai o conducere autoritara si cinstita poate opri aceasta -migratie- foarte periculoasa, pana nu-i prea tarziu. In acelasi timp, in spiritul legislatiei internationale, va fi acordata protectia necesara si celorlalte tipuri de minoritati (religioase, sexuale etc.).
9) Eradicarea coruptiei. Asa dupa cum se stie, in lumea civilizata procentul de tolerare a coruptiei este de circa 3%. In Romania este invers, 3% reprezentand lupta impotriva coruptiei, iar restul de 97% chiar coruptia, care s-a generalizat, a facut metastaze. Eu nu spun vorbe mari, dar insusi faptul ca sunt singurul sef de partid din Romania care n-are nici un fel de cont bancar, nici in lei, nici in valuta – nici in tara, nici in strainatate – spune totul despre faptul ca sunt facut dintr-un alt aluat uman, am un alt sistem de valori. In Romania sunt legi suficiente pentru lichidarea coruptiei, dar ele nu se aplica. Iar ele nu se vor aplica atat timp cat la putere vor alterna aceleasi echipe care au condus tara de 14 ani incoace si care se menajeaza si se acopera reciproc. Este evident ca nu pot lupta impotriva coruptiei tocmai cei care o promoveaza si fac averi uriase de pe urma ei. E nevoie de o schimbare radicala, pentru ca functiile Statului sa fie restabilite. Nu trebuie sa se teama nimeni de venirea mea la putere, fiindca nu vor avea loc nici executii publice pe stadioane, cu mitraliera, nici valuri de arestari – asa cum o propaganda primitiva a mintit in campania electorala din anul 2000, reproducand trunchiat vorbele mele sau inventand fraze pe care eu nu le-am rostit niciodata. Toti cei care ma cunosc stiu prea bine ca un crestin practicant, ca mine, nu poate ucide nici o insecta, darmite oameni! Tolerarea si incurajarea coruptiei, musamalizarea marilor dosare ale jafului – toate acestea reprezinta primejdii capitale impotriva populatiei Romaniei, dar si a proiectelor strategice ale SUA si Uniunii Europene pentru aceasta zona a lumii. Este de la sine inteles ca – avand in spate o populatie intaratata si din ce in ce mai nervoasa, din pricina mizeriei si a injustitiei sociale, dar confruntandu-se si cu o tot mai virulenta criminalitate – nici o baza militara a SUA n-are cum sa supravietuiasca aici mai mult de cativa ani. Matematic se va intampla asa. Numai eu si echipa mea putem asigura protectia militarilor americani si familiilor lor. Nu mai cautati solutii in alta parte si nu mai ignorati forta redutabila a Partidului Romania Mare – singurul care nu a fost la guvernare, pana acum, si nu s-a compromis. Solutia este aici, sub ochii vostri, si nu costa nimic! Numai noi am facut dovada ca luptam cu coruptia reala, nu cu tot felul de fantasme, ca dovada ca i-am dat afara din partid, cu orice risc, chiar pe acei deputati ai PRM care au incalcat legea. O analiza sumara ne indica faptul ca nu mai e timp de pierdut si flagelul coruptiei trebuie distrus. Romania a devenit un Irak al coruptiei – si prin asta cred ca am spus totul. Cui anume, peste hotare, ii este frica sa parieze, macar o data, si pe mana fortelor sanatoase si incoruptibile ale Natiunii Romane? Ce-ar trebui sa facem noi, cei de la PRM, pentru ca strainatatea sa lase alegerile libere in Romania?
10) Esenta mandatului prezidential. In sfarsit, am sa rezum prestatia mea la ceea ce s-ar putea numi -motorul guvernarii-. El a fost formulat, in cateva cuvinte, de presedintele SUA, dl. George W. Bush, intr-un discurs rostit, in anul 2001, la Universitatea din Varsovia: democratie si economie de piata. Acestea sunt parghiile vitale care ne vor ajuta si pe noi sa edificam societatea viitorului in Romania, sub denumirea de -capitalism popular-. Fireste ca totul e cu mult mai complex, dar acestea sunt liniile de forta, care au dat roade pretutindeni in lumea civilizata. Ca maniera de lucru, anunt ca mi-am propus sa rezolv problemele adevarate ale populatiei, vizitand, timp de trei zile, la inceputul fiecarei saptamani, cate unul din cele 41 de judete ale Romaniei – nu singur, ci insotit de echipe multidisciplinare, de consilieri, experti, specialisti, investitori romani si straini. E mult de munca, fiindca Romania a ajuns o ruina, dar eu imi iubesc tara si ea merita orice efort, orice sacrificiu.
Corneliu Vadim Tudor
Guvernarea PRM, solutia integrarii in 2007
Desi Partidul Romania Mare s-a angajat ferm in procesele politice pentru democratizarea tarii si constructia reformelor la standardele europene, toti cei care au guvernat dupa *89, prin multiple decizii gresite, lipsa de coeziune si acceptarea coruptiei ca o boala endemica, au impiedicat tara noastra sa faca parte din primul val al integrarii, realitatile Romaniei de azi sunt foarte departe de standardele comunitare. Avutia nationala, construita cu mari sacrificii, de multe generatii, prin decizii guvernamentale catastrofale, a suferit pierderi de circa 300 miliarde de dolari, distrugandu-se bazele economice, morale si culturale ale societatii romanesti. Produsul Intern Brut este inferior celui din 1989, reprezentand doar 60% din acesta; majoritatea populatiei traieste intr-o saracie acuta, Romania a devenit o tara de asistati social, aproape 90% din populatia tarii a beneficiat, intr-o o forma sau alta, de protectie sociala. Numarul salariatilor din economia nationala s-a redus numai in perioada 1997-2002 cu 1,5 milioane de persoane, guvernele au fost nevoite sa le acorde ajutoare de stat de peste 1,3 miliarde de dolari. Neexistand o economie de piata functionala, un climat de afaceri sanatos si sigur, fara ingerinte politice si comisioane consistente, capitalul strain nu s-a inghesuit sa vina si in economia romaneasca, dupa statisticile BERD, in perioada 1989-2002, investitiile straine directe pe locuitor au fost de 3.412 dolari in Cehia, de 2.253 dolari in Ungaria, de 547 dolari in Bulgaria si de numai 405 dolari in Romania. Aici, in Europa, nu mai avem unde cobori, deoarece – avertizeaza doua institute de cercetari, unul german si altul austriac – suntem deja -lanterna rosie- in ce priveste puterea de cumparare. Deficitul comercial a ajuns, pe primul semestru din acest an, la aproape 2,5 miliarde de dolari si risca sa devina cel mai mare deficit pe care l-a inregistrat tara dupa 1989. Nimic surprinzator intr-o asemenea evolutie. Cand Volkswagen se ducea in Cehia si General Electric in Ungaria, guvernantii romani, depasiti de evenimente, cenzurau afacerile si le conditionau de volumul plicului cu spaga. Bugetul de stat pe anul 2004 va deveni bugetul pentru campania electorala PSD, liderii acestui partid doresc doar ca economia romaneasca si imprumuturile din orice sursa sa le asigure resursele pentru propria campanie electorala. Amplificarea demagogica si nesabuita a ajutoarelor de stat, de catre PSD, in aceasta perioada, cu inca 40.000 miliarde de lei, nu numai ca nu poate stopa procesul de pauperizare, dar condamna tara la o saracie perpetua. Daca mai avem in vedere si bilele negre subliniate de catre oficiali din Uniunea Europeana si in Raportul de tara, si anume: reforma merge foarte incet, este fragmentata si nu a luat in considerare problemele fundamentale, ca garantarea independentei judiciare, profesionalismul si imbunatatirea organizarii interne a sistemului judiciar; interferenta executivului in actul justitiei; adevarata scara a coruptiei este necunoscuta; reforma administrativa in Romania a fost dezamagitor de lenta, astfel ca deciziile politice nu devin realitate; in Romania nu exista o economie de piata functionala etc., atunci intelegem ca sansa Romaniei, sub guvernarea PSD, de a indeplini toate conditiile impuse de Uniunea Europeana, pentru a putea semna tratatul de aderare in primul semestru al anului 2005, astfel ca ratificarea sa aiba loc in 2007 s-a redus considerabil. In aceste conditii, a lua in calcul o amanare a datei de 1 ianuarie 2007, pentru integrare, este un act lucid si obligatoriu.
Este limpede pentru orice om de buna-credinta care doreste integrarea Romaniei in Uniunea Europeana ca formatiunile politice care au condus tara la acest dezastru sunt incapabile sa realizeze reformele politice, economice, juridice si administrative la standardele impuse de exigentele comunitare. In aceasta situatie, Partidul Romania Mare apreciaza ca se impune o abordare fundamental diferita, responsabila, a cailor de scoatere a tarii din criza, de redresare si relansare economica, in perspectiva integrarii in Uniunea Europeana. Obiectivul esential al Partidului Romania Mare este castigarea puterii politice si guvernarea tarii in slujba intereselor nationale. Programul economic al Partidului Romania Mare reprezinta parghia cea mai eficienta a strategiei generale a formatiunii noastre politice, de eradicare a saraciei si mizeriei, de lichidare a anarhiei, de smulgere din radacini a coruptiei, jafului, tradarii interesului obstesc. In acelasi timp, Partidul Romania Mare va fi promotorul implicarii statului in economie. Guvernul nostru nu-si va lasa cetatenii si oamenii de afaceri sa se descurce fiecare cum poate, ci ne vom prezenta in fata tarii cu programe de masuri economice, fiscale, sociale, care sa asigure dezvoltarea economiei ca factor esential al cresterii pietei interne si ne vom preocupa de apararea si promovarea intereselor romanesti pe piata mondiala. Nu ne vom inclina si nu vom accepta masuri de lichidare si subminare a propriilor activitati productive in industrie, in agricultura, in domeniul serviciilor, sa privam de locuri de munca un numar tot mai mare de oameni si sa impovaram continuu populatia cu noi forme de taxe si impozite.
In PROGRAMUL ANTICRIZA ce-l vom prezenta cetatenilor ne propunem un set de masuri, care sa asigure in termen cat mai scurt: stoparea declinului economic; relansarea activitatilor economice (productia industriala, agricola, servicii); stimularea initiativei private, aplicarea de facilitati fiscale in favoarea investitorilor romani si straini; cresterea veniturilor si ridicarea puterii de cumparare a populatiei ca factor de crestere economica si, toate acestea, concomitent cu un program coerent de reforma structurala a economiei. PROGRAMUL ANTICRIZA nu va ramane un document de partid. El va fi oferit, ca baza de dialog, tuturor fortelor politice responsabile, partidelor parlamentare, sindicatelor, comunitatii oamenilor de afaceri, organizatiilor profesionale interesate, societatii civile. Acest ansamblu de masuri avut in vedere de PRM va crea mecanismele necesare indeplinirii conditiilor impuse de standardele comunitare si integrarea Romaniei in Uniunea Europeana.
Senator Carol Dina,
Vicepresedinte al PRM
PRM – o politica interna si internationala in spiritul comunitar european
Partidul Romania Mare a devenit o voce, o forta politica fara de care Romania la inceput de mileniu III nu poate functiona in conditii de normalitate. Prezenta activa a PRM in viata internationala, in special la nivelul organismelor europene, este, de acum, o constanta. Presedintele partidului, reprezentantii sai in forurile internationale, senatori, deputati, dar si membri marcanti ai filialelor judetene promoveaza o politica ferma de integrare constructiva in structurile social-politice, economice, culturale si militare europene. Interventiile PRM la aceste foruri au facut lumina in ceea ce priveste vointa noastra ferma de a edifica o societate sanatoasa, prospera, in care libertatile si drepturile constitutionale sa devina asumate, in care pacea sociala sa devina autosustenabila si in care fenomenele de coruptie, criminalitatea economica, excluderea si alienarea sociala si economica sa fie eradicate.
Pozitia PRM fata de erorile grosolane care insotesc actul de guvernare PSD-ista s-a concretizat in numeroase motiuni simple si de cenzura. Patru dintre acestea, urmare a aspectelor grave pe care le sesizeaza si care erau de natura sa deterioreze inclusiv mediul international in care evoluam, respectiv: -Democratia in pericol-, -Dictatura Guvernului PSD – o piedica in calea integrarii euro-atlantice a Romaniei-, -Mafia sufoca Romania- si -Guvernul Nastase intre taxa pe aer si birul cu fugitii-, au fost transmise si forurilor internationale. Au fost, astfel, incunostintati Peter Schieder – presedintele APCE, Pat Cox – presedintele Parlamentului European, Emma Nicholson – membra a Parlamentului European, Romano Prodi – presedintele in exercitiu al Comisiei Europene, Walter Schwimmer – secretarul general al Comisiei Europene, Gunter Verheugen – comisarul pentru integrarea europeana, Jonathan Sheele – seful delegatiei UE in Romania, Antonio Gutierres – presedintele Internationalei Socialiste, personalitati care au confirmat primirea documentelor mentionate si faptul ca ele au fost luate in lucru.
Partidul Romania Mare, prin vocea autorizata a presedintelui sau, senatorul Corneliu Vadim Tudor, s-a pronuntat ferm si neconditionat pentru libertatea presei, pentru lupta impotriva terorismului international, pentru dezvoltarea climatului de pace, pentru promovarea si respectarea dreptului constitutional si international. Sunt de referinta interventiile sale in plenul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, ca si motiunile introduse in grefa APCE de senatorii si deputatii PRM, cu privire la respectarea libertatii de exprimare si a dreptului la opinie (motiunea privind abuzul CNA in cazul postului de televiziune privat OTV, motiunea privind incalcarea drepturilor detinutilor politici moldoveni de la Tiraspol), cu privire la dreptul inalienabil al statelor independente la autodeterminare (motiunea privind adoptarea unei pozitii eficace, bazata pe prevederile dreptului international, fata de incercarea grosolana de federalizare a Moldovei). Trebuie mentionat, in fine, ca documentele cu mare incarcatura politica si sociala promovate pe plan international s-au bucurat de sprijinul concret al reprezentantilor tarilor membre, indiferent de orientarea politica a acestora.
Protestul fara precedent exprimat de senatorul Corneliu Vadim Tudor la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, in fapt -Scrisoarea deschisa- adresata Presedintelui APCE, prin care, denuntand institutionalizarea coruptiei si lentoarea cu care se actioneaza impotriva acesteia, isi depunea demisia din demnitatea de parlamentar european, constituie, in opinia mea, dovada incontestabila a faptului ca Partidul Romania Mare este o forta politica de mare respiratie, onesta si -cu coloana vertebrala-, un model de respect fata de adevar si dreptate.
Dr. Daniel Ionescu
Deputat PRM de Vrancea
Pagina realizata de PRM
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















