In timpul recentei sale vizite la Budapesta, ministrul de externe, Mircea Geoana, a discutat cu omologul sau maghiar, Janos Martony, despre un set de propuneri pe care partea romana le-ar dori incluse in Legea privind statutul maghiarilor din tarile vecine Ungariei. Cei doi demnitari au cazut de acord ca propunerile in cauza sa fie trimise in cel mai scurt timp la Budapesta, pentru a putea fi prezentate sub forma de amendamente in momentul in care Legea statutului va intra in dezbaterea Parlamentului, ceea ce se va intampla in urmatoarele doua saptamani. In acest moment, ele se afla la cabinetul primului- ministru, Adrian Nastase, care, dupa ce le va analiza, urmeaza sa le inainteze presedintelui Ion Iliescu. Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria urmeaza sa intre in posesia sugestiilor respective in cursul acestei saptamani.
In acest timp, Legea statutului ramane subiect de dezbateri aprinse. Reprezentantii Partidului Socialist Maghiar au declarat recent, la Cluj, ca aplicarea prevederilor actului normativ in discutie nu va determina aparitia cazurilor de discriminare a cetatenilor romani dupa integrarea Ungariei in Uniunea Europeana. -Prevederile legii vor fi valabile numai pe teritoriul Ungariei. Pana acolo, maghiarii de peste hotare au aceleasi drepturi si obligatii ca si romanii si vor avea nevoie de viza la fel ca ei, daca va fi cazul-, a sustinut Kocsi Laszlo, purtatorul de cuvant al fractiunii socialiste din Parlamentul Ungariei. Un alt socialist, deputatul Barath Etele, a precizat ca legitimatiile de maghiar vor fi acordate numai de oficialitatile din Ungaria, iar recomandarile care vor sta la baza eliberarii lor vor cadea in sarcina organizatiilor care reprezinta aceste oficialitati, pentru eliminarea subiectivitatii politice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















