Comisia pentru Revizuirea Constitutiei a dat, miercuri seara, votul final pentru problemele care mai ramasesera in divergenta si pentru proiectul in ansamblu. Proiectul proaspat finalizat va fi inaintat Birourilor Pemanente ale celor doua Camere si sunt asteptate avizele Curtii Constitutionale si Consiliului legislativ. Miercuri seara, Partidul Democrat a fost singurul care s-a abtinut de la vot. Democratii au explicat ca au preferat sa se abtina, decat sa voteze impotriva, intrucat si o parte din propunerile lor au fost incluse in proiect.
Noua forma a legii fundamentale prevede restrangerea imunitatii parlamentare. Astfel, un deputat sau senator poate fi urmarit si trimis in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile si opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului. Pentru perchezitionarea, retinerea sau arestarea parlamentarilor este nevoie de incuviintarea Camerei din care face parte, iar competenta de judecata va apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Dizolvarea parlamentului se va face conform actualului text al Constitutiei. -Daca ar fi sa discutam situatia cu actualul presedinte, n-am avea griji. Daca un candidat care tot spune ca poate ajunge presedinte se joaca cu dizolvarea parlamentului, el poate fi dizolvat ori de cate ori exista consensul. Astfel, a ramas formula mai complicata, dar linistitoare din actuala Constitutie-, a explicat Mircea Ionescu-Quintus, senator PNL. O noua prevedere a Constitutiei garanteaza proprietatea privata si consacra principiul liberei initiative ca fundament al economiei de piata. Au fost reglementate remanierea guvernamentala, in sensul aprobarii de catre parlament, si institutia delegarii legislative pentru reducerea situatiilor in care ordonantele de urgenta pot fi adoptate de parlament in regim de urgenta. In perspectiva aderarii la structurile euro-atlantice, proiectul Constitutiei prevede armonizarea dispozitiilor privind integrarea si se recunoaste circulatia monedei unice europene. Cetatenii UE pot alege si pot fi alesi pentru constituirea autoritatilor administratiei publice locale si pentru Parlamentul European. A fost eliminata exclusivitatea cetateniei romane pentru ocuparea functiilor si demnitatilor publice.
UDMR a obtinut o minivictorie
Pana in ultimul moment, UDMR a cerut eliminarea sintagmei -stat national- din articolul 1 al Constitutiei. Ceilalti membri ai comisiei s-au opus, in final udemeristii reusind sa introduca prevederea ca minoritatile nationale au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor. Initial, liberalii nu erau de acord decat daca era vorba de orlitate. UDMR a respins aceasta formulare. Mircea Ionescu-Quintus a consultat un dictionar si -am gasit o formula care inseamna acelasi lucru, dar nu e oralitate-. Deputatul PD Emil Boc a obiectat, spunand ca exprimarea poate fi si scrisa.
UDMR a acceptat forma finala si a votat textul.
Democratii au spus -pas- la runda finala
Deputatul Emil Boc a explicat ieri intr-o conferinta de presa motivele pentru care Partidul Democrat s-a abtinut la votul final, in Comisia Constitutionala, privind revizuirea Constitutiei.
El a precizat ca nu au putut vota impotriva pe motiv ca unele dintre propunerile facute de ei au fost totusi luate in considerare si au preferat sa se abtina datorita altor puncte pe care le critica.
Astfel, democratii sunt multumiti ca noile prevederi constitutionale garanteaza proprietatea, restrang imunitatea parlamentara doar la declaratiile politice, elimina stagiul militar obligatoriu si intaresc puterea judecatoreasca.
In schimb, alte cateva puncte i-a determinat sa bata in retragere. Prin urmare, Boc a criticat -insuficienta limitare a practicii ordonantelor de urgenta- care vor exclude, conform noii Constitutii, doar domeniul legilor constitutionale, in conditiile in care PD s-a pronuntat pentru limitarea emiterii lor doar la situatii exceptioanle.
Un alt motiv pentru care democratii s-au abtinut, a mai declarat Boc, a fost -lipsa unei diferentieri reale a atributiilor celor doua Camere ale parlamentului-. Nici -migratia politica- nu a fost oprita dupa reteta democrata, care prevedea ca cel care paraseste partidul pe listele caruia a fost ales trebuie sa fie demis din functia ocupata.
Alte motive invocate de PD ar mai fi neacceptarea coborarii pragului de varsta pentru candidatura la Senat si prezenta ministrului justitiei, cu drept de vot, in Consiliul Superior al Magistraturii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















