Pe masura ce se apropie alegerile, oamenii politici gasesc metode din cele mai diverse pentru a obtine voturile cetatenilor. Un exemplu in acest sens este senatorul Vintila Matei care a construit, pe cheltuiala proprie, o casa, cu doua camere, pentru o familie nevoiasa din Dragasani, judetul Valcea. -Casa m-a costat aproximativ 6.000 de euro. Am facut acest gest umanitar din dorinta de a le oferi celor patru copii ai familiei Papanau o sansa in viata. Sper ca, de acum inainte, ei vor merge la scoala si vor face doar ceea ce trebuie-, a declarat senatorul. Nici prefectul judetului, Aurel Vladoiu, nu s-a lasat mai prejos.
El a promis, la randul sau, ca, in scurta vreme, va asigura familiei nevoiase toata mobila necesara in noua casa.
La sfarsitul verii, sotii Ion si Ioana Papanau s-au prezentat, in audienta, la un alt parlamentar de Valcea, Vasile Bleotu, pentru a se plange ca, de mai bine de cinci ani, locuiesc pe unde apuca, impreuna cu cei patru copii ai lor, iar singurul lor venit il constituie o pensie de invaliditate de 1,3 milioane de lei. -Impresionat-, Vintila Matei a solicitat Primariei Dragasani sa repartizeze un teren de 500 mp pe care, in decursul a doua luni si jumatate, le-a construit o locuinta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















