Lansata pe piata pentru a demonstra poporului ca puterea se ia de guler cu marii afaceristi, Legea anticoruptie a intrat in functiune la Senat in spatele usilor inchise. Astfel, Comisia juridica a dat ieri consultanta alesilor nelamuriti departe de urechile presei, incepand tocmai cu exceptiile. Astfel, vor scapa de eticheta -incompatibil- senatorii avocati, medicii si directorii de spitale universitare, precum si rectorii si decanii universitatilor. Departe de epicentrul adevaratei coruptii, acestia nu vor fi nevoiti sa renunte la functii pentru a ramane in fotoliul parlamentar, spre dosebire de colegii lor din societatile comerciale ale caror destine nu le mai pot conduce.
Trita Fanita: -Am cedat afacerile la niste copii de-ai mei-
Jumatate din cei 53 de senatori autodeclarati incompatibili au cerut ieri ajutor de la Comisia juridica pentru a intelege Legea anticoruptie. Juristii din Senat au facut, astfel, consultanta pe gratis, dandu-le solutii avocatesti solicitantilor – care pana pe 5 iulie trebuie sa se hotarasca daca raman sau nu in fotoliile parlamentare.
Momentul care a anulat activitatea de ieri a plenului a fost presarat de scene comice, ai caror protagonisti au fost chiar senatorii. Astfel, pesedistul Trita Fanita a iesit nelamurit…, dar fericit de la sedinta declarand: -N-am inteles nimic. Doar ca dau tot si raman toata viata parlamentar-. El a afirmat in aceeasi nota vesela ca a virat afacerile sale din domeniul agriculturii in familie: -Mi-am dat afacerile la niste copii de-ai mei-. Trita Fanita a renuntat la umor cand a declarat ca va ramane cu salariul de senator, de 16 milioane de lei, renuntand la salariul sau, care era -de 15-20 de ori mai mare-. El spera insa sa il ajute copiii pentru sacrificiul de a fi cedat functia de director general al Agroexport (societate de comert exterior) pe care o detine de 32 de ani. Si asta pentru ca, asa cum pretinde, -politica e viata mea-. Membrii comisiei sustin ca Trita Fanita nu a trecut ieri pe acolo doar -din curiozitate- – cum a declarat, ci pentru a vedea ce afaceri poate sa mai pastreze in gestiune directa, legea interzicandu-i, de altfel, sa le transfere copiilor.
Nemultumire si confuzie
Un alt senator confuzat a fost democratul Iuliu Pacurariu,care nu stie daca sa renunte sau nu la societatea clujeana ULPIA, al carei unic administrator este. Desi firma nu functioneaza de doi-trei ani, senatorul va trebui sa-si dea demisia, fapt ce i-a starnit nemultumirea: -E o pierdere de timp aici. Se bate apa in piua-.
Nemultumit este si peremistul Vasile Horga, cenzor al unei societati aflate in lichidare de sapte ani. El a afirmat ieri ca a fost sfatuit de comisie sa-si dea demisia -la mica publicitate-.
Dupa ce si-a vandut celelalte afaceri unor prieteni, Victor Apostu – PSD – a aflat ca inca mai figura in CA al unei firme ploiestene, Extrapan, dar si-a dat demisia de doua luni. Colegul sau de partid Viorel Matei, a venit doar sa culeaga informatii pentru alesii locali din circumscriptie, el fiind -curat si cinstit-. Asa va deveni si senatorul PSD Grigore Zanc dupa ce va parasi CA al magazinului clujean unde a fost cooptat -din simpatie- pe vremea cand era prefect.
Directorii de spitale universitare care au si functii didactice (cum este cazul directorului Sorin Oprescu) pot ramane pe pozitii. Aceeasi soarta o vor avea si directorii, si decanii unor universitati particulare (independentul Avram Filipas si liberalul Puiu Otiman), precum si medicii care vor anula statutul de SRL al cabinetelor lor. Presedintii de fundatii si edituri – cum sunt liderul PRM C.V. Tudor si pesedistul Adrian Paunescu, absenti ieri de la -consultatii- – vor trebui sa paraseasca functiile daca desfasoara si activitati comerciale.
Opozitia reclama inflatia de exceptii
Reprezentantii opozitiei in Comisia juridica au criticat legea dupa prima -runda- a punerii ei in aplicare. Astfel, liberalul Vlad Popa sustine ca este -lacunara, plina de greseli si nu rezolva problema conflictului de interese-. La randul sau, ex-liderul PD, Petre Roman, apreciaza ca prin interpretarile de ieri se incearca -mumificarea legii (…), astfel incat Senatul ar putea ajunge o colectie de exceptii-. Furios, peremistul Mihai Ungheanu n-a mai ignorat presa, declarand ca -legea este plina de confuzii-.
Comisia juridica a incheiat ziua fara o statistica a incompatibililor din Senat si fara nici o cerere de derogare in sertar.
Mirela Iamandi
Comisia din Camera nu se grabeste
In privinta celor 14 deputati care au cerut lamuriri asupra starii lor de incompatibilitate, desi ieri a expirat al doilea termen la care comisia trebuia sa se pronunte si sa trimita un raport la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, surse din interiorul comisiei au declarat ca presedintele acesteia, deputatul PSD Ion Neagu, este de parere ca nu tine de competenta comisiei sa interpreteze o lege. In schimb, vicepresedintele comisiei, deputatul PD Emil Boc, a sustinut ca solicitarea celor 14 va fi analizata in sedinta de luni sau marti, pentru ca nu a primit inca lista celor cu incertitudini. Secretarul executiv al Biroului Permanent, Tudor Mohora, a declarat insa ca lista a fost inaintata comisiei inca de miercurea trecuta.
Tot ieri la Camera Deputatilor au fost depuse doar 41 de declaratii de avere si 38 de declaratii privind conflictul de interese, din 344 de deputati.
Cristina Faighel
Cristian Anghelache
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















