Home Politic Severin acuza proasta colaborare cu presedintia executiva exercitata de Mircea Geoana

Severin acuza proasta colaborare cu presedintia executiva exercitata de Mircea Geoana

DISTRIBUIŢI

Sesiunea anuala a Adunarii Parlamentare a OSCE a debutat ieri, la Paris, sub semnul unei duble presedintii romanesti: parlamentara, prin Adrian Severin, si executiva, prin Mircea Geoana. In discursul de deschidere, Adrian Severin a anuntat candidatura sa pentru un nou mandat, alegerile urmand sa se desfasoare in ultima zi a sesiunii.

Acelasi discurs a fost insa departe de o expunere de complezenta, Adrian Severin atacand dur miezul problemelor – de la deficitul de democratie din interiorul organizatiei si nevoia de reforma, la gestiunea fondurilor sau colaborarea intre segmentele OSCE.

Atributiile Adunarii Parlamentare

Analiza privind situatia politica a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa poate fi apreciata cel putin ca o initiativa curajoasa. Intrata intr-un oarecare proces de rutina, blocata cel mai adesea de nevoia consensului in adoptarea tuturor deciziilor sale, OSCE se confrunta, ca si alte organizatii europene, cu o oarecare anchilozare care risca sa o conduca spre ineficienta si chiar spre inutilitate.

Adunarea Parlamentara este constituita din reprezentanti ai parlamentelor nationale din tarile semnatare ale Actului final de la Helsinki (1975) si ale Chartei de la Paris (1990), care sunt membre ale OSCE, si are ca scop – conform regulamentului sau de functionare – evaluarea transpunerii in practica a obiectivelor organizatiei, dezbaterea subiectelor tratate de Consiliul Ministerial si de reuniunea sefilor de state, dezvoltarea mecanismelor de prevenire a conflictelor, consolidarea institutiilor democratice si a structurilor institutionale in cadrul OSCE. Luand in serios toate aceste atributii, Adrian Severin a atacat subiectul din perspectiva pe care o ofera Adunarea Parlamentara, -cel mai legitim dintre forurile organizatiei-.

Deficit de democratie in interiorul OSCE

-OSCE se confrunta astazi cu ceea ce ar putea fi definit drept un deficit de democratie, care implica o lipsa de transparenta si o lipsa de control in adoptarea deciziilor-, a afirmat Severin, apreciind ca multe dintre statele membre se intreaba, probabil, ce castig au de pe urma faptului ca sunt membre ale OSCE. -OSCE are nevoie de o noua viziune politica si de un nou impuls politic (…), institutiile si structurile noastre trebuie sa lucreze impreuna si au nevoie sa-si consolideze increderea si respectul reciproc-. Trimiterea la structurile executive si, implicit, la Presedintia executiva a organizatiei, respectiv la Mircea Geoana, este evidenta, dupa cum se vedea si mai jos. Presedintele Adunarii a subliniat ca forul pe care il conduce a cerut in repetate randuri o mai mare transparenta in ceea ce priveste adoptarea deciziilor in metodele de lucru si a recomandat delegatilor sa incurajeze parlamentele nationale in monitorizarea actiunilor guvernamentale.

Dupa esecul din Kosovo, esecul din Macedonia

-Trebuie sa luam nota de faptul ca, daca activitatea OSCE continua sa se dezvolte, ea este urmata de extinderea aparatului birocratic si deci de o crestere a cheltuielilor bugetare. Acesti bani vin din buzunarul contribuabililor care sunt, in acelasi timp, electorii nostri. Trebuie sa le reamintim tuturor ca principiul ?çno taxation without representation?ê ramane valabil. Motivul ca activitatea OSCE se bazeaza pe o actiune diplomatica discreta nu poate fi o scuza pentru o politica bugetara netransprenta si necontrolata-. Acesta a fost pasajul care a cazut, probabil, cel mai greu birocratilor din Executivul OSCE, unde banii au fost cheltuiti, se pare, fara a se da prea mult socoteala de destinatia acestora, mai cu seama ca Severin a cerut instituirea unui control bugetar parlamentar asupra gestiunii fondurilor organizatiei. -Pana acum, nu am reusit sa ajungem la o intelegere cu partea guvernamentala asupra acestui subiect, pentru initierea unui control parlamentar asupra exercitiului bugetar. Pentru prima data in istoria Adunarii Parlamentare, am avut acum acces la raportul de audit financiar si am cerut propriilor nostri auditori o opinie. Din pacate, am descoperit un numar de nereguli majore in exercitiul anilor 1999 si 2000-.

Adrian Severin a facut si o trimitere directa la esecul pe care l-a inregistrat OSCE in Kosovo in 1999 si la esecul care se prefigureaza in Macedonia in acest an, dincolo de felicitarile lipsite de suport real pe care si le adreseaza oficialii, in ocaziile festive.

Disfunctionalitati intre Executiv si Adunarea Parlamentara

Criticiile la adresa conducerii executive a organizatiei nu s-au oprit aici, chiar daca Presedintia este exercitata in cursul acestui an de catre Romania, respectiv de catre ministrul sau de externe, Mircea Geoana, care, se pare, nu si-a prea oferit concursul in cooperarea cu componenta parlamentara a organizatiei. Adrian Severin a observat ca Adunarea continua sa nu fie consultata in planificarea actiunilor, a modalitatilor de desfasurare sau a datei acestora. -Confuzia intre Adunarea Parlamentara ca institutie politica autonoma si institutiile tehnico-diplomatice continua sa persiste. N-am reusit inca sa deschidem biroul nostru de contact in Viena, pentru ca nu ni s-a oferit o incapere decenta in acest scop. Am cerut presedintelui in exercitiu, Mircea Geoana, sa-si exercite autoritatea pentru ca aceste probleme sa fie rezolvate. Faptul ca Adunarea Parlamentara nu poate avea un punct de contact la Viena este inacceptabil si, in ultima instanta, acest lucru nu ajuta posibilitatile de cooperare-. Ministrul de externe, Mircea Geoana, a avut, la randul sau, o interventie prelungita, in cursul careia a facut o dare de seama a activitatilor sale ca reprezentant al Presedintiei in exercitiu. Fara sa se constituie efectiv intr-un bilant, dat fiind ca se afla abia la jumatatea mandatului si este inca departe de a putea oferi rezultate finale, discursul ministrului de externe a consemnat -pasii inainte- si -pasii inapoi- care s-au inregistrat in primele luni ale acestui an in punctele fierbinti in care OSCE incearca sa intervina.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.